Opinii - Comentarii

29 iunie: Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România

Ioana Oprean

Publicat

în

29 iunie: Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România

Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte, anual, la data de 29 iunie, Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. Este data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului, potrivit site-ului http://anp.gov.ro/.

Petrecerea Divorțaților

În baza protocolului încheiat în anul 1993 între Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română, s-a decis acordarea asistenţei religioase în penitenciarele din România, elaborându-se statutul preotului de penitenciar, iar unităţile fiind încadrate cu preoţi.

Citește și: mesaje de Sfinții Petru și Pavel

Ziua de 29 iunie, la care se sărbătoresc Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a devenit şi Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. În cadrul acestor unităţi, se organizează „Ziua porţilor deschise”, precum şi manifestări menite să omagieze foştii şi actualii lucrători din acest sistem. Această zi constituie un bun prilej pentru promovarea tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunătăţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciar în societate.

„Administraţia Naţională a Penitenciarelor este serviciul public responsabil cu aplicarea regimului de detenţie şi cu asigurarea intervenţiei recuperative, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi contribuind la creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, la menţinerea ordinii publice şi a securităţii naţionale”, potrivit informaţiilor din Broşura de prezentare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prezentate pe site-ul http://anp.gov.ro.

Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 reglementează, în prezent, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). ANP este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei. De asemenea, ANP şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului.

Prima atestare documentară a unui aşezământ de detenţie datează din secolul al XIV-lea, la Ocna Trotuşului, iar în secolul al XVII-lea au apărut primele legiuiri care vizează aplicarea pedepselor, respectiv Pravila Mică de la Govora din 1640 şi „Cartea Românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti (…)”, tipărită din porunca lui Vasile Lupu. Între 1700-1800, au apărut primele închisori construite în Transilvania, iar în perioada 1828-1834, sistemul penitenciar a cunoscut o serie de transformări şi de modernizări. În 1832-1833, a apărut Regulamentul organic din Ţara Românească, prin care au fost organizate temniţele, iar în 1851 – Regulamentul pentru închisoarea capitalei (Iaşi), prin care s-a oprit insulta şi bătaia arestaţilor, notează http://anp.gov.ro.

Au urmat o serie de acte normative: Regulamentul pentru organizarea serviciului stabilimentelor penitenciare şi cele de binefacere din România (1862), Regulamentul general pentru penitenciarele centrale (1874), care s-a aplicat până în 1930, Legea pentru organizarea penitenciarelor şi institutelor de prevenţie (1929), Regulamentul asupra regimului de executare a pedepselor (1938), reprezentând una din cele mai evoluate reglementări europene în domeniu de la acea vreme. Începând cu anul 1944, tratamentul carceral a cunoscut un regres evident, în contextul intrării României în zona de influenţă a Uniunii Sovietice.

În 1955, în urma adoptării de către ONU a „Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor”, au fost elaborate proiectele Legii nr. 23/1969 şi Regulamentul de aplicare a acesteia. Din 1990, a început reforma în acest sistem, iar penitenciarele au trecut în subordinea Ministerului Justiţiei. În 1994, a fost publicată Legea nr. 30 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care a determinat îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, în consens cu normele internaţionale în materie.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari

Ioana Oprean

Publicat

în

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]

Citește mai mult