Curier Județean

28-29 august: Ședințe publice la IȘJ Alba pentru repartizarea dascălilor pe perioadă determinată

Dragoş Suciu

Publicat

în

isj albaDascălii care au promovat examenul de titularizare și nu au prins un post în învățământ au ocazia să participe în 28 și 29 august la ședințe publice, la sediul IȘJ Alba, pentru repartizarea pe o perioadă determinată.

În urma repartizărilor de la începutul lunii august, în județul Alba au rămas neocupate 428 de posturi, iar la ședința de joi sunt așteptați aproximativ 500 de candidați.

Reprezentanții IȘJ vor posta pe site-ul instituției, miercuri seara, graficul pe ore și pe discipline la care sunt așteptați candidații.

Amintim că profesorii care promovează examenul de titularizare și sunt angajați într-o scoală pe perioadă nedeterminată pot rămâne definitiv în sistemul de învățământ, titulari; chiar dacă li se restrânge postul, inspectoratul trebuie să le găsească un post în alta scoală.

Pentru ca un profesor să se poată angaja într-o scoală pe perioada nedeterminată (titularizare), acesta trebuie să participe la examenul de titularizare si sa obțină minimum nota 7 atât la proba scrisa, cât și la proba practica/inspecția speciala la clasa. Cadrele didactice care au luat note mai mici de 7, dar mai mari de 5 la titularizare, se pot angaja într-o scoală ca suplinitori, pe perioada determinată. Dar obținerea notei 7 la titularizare nu garantează și obținerea postului vizat de un profesor într-o scoală, pentru ca repartizarea pe post se face in ordinea descrescătoare a mediilor, deci este titularizat cel cu nota cea mai mare.

Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioada nedeterminată s-a realizat în ședințe publice organizate de centrele de concurs in zilele de 31 iulie si 1 august 2014. Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioada determinată s-a realizat în ședințe publice organizate de centrele de concurs în perioada 4-5 august 2014.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 45 de candidați din Alba, absenți la proba obligatorie a profilului. Câți au lipsit de la istorie și câți de la matematică

Ioana Oprean

Publicat

în

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 45 de candidați din Alba, absenți la proba obligatorie a profilului. Câți au lipsit de la istorie și câți de la matematică Absolvenții de liceu din Alba, care nu au promovat examenul de bacalaureat în vară, au susținut marți, 11 august 2026, proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie – […]

Citește mai mult

Curier Județean

ASTĂZI | Acțiune în sistem releu pe DN 1, în Alba: Polițiștii rutieri verifică traficul pentru prevenirea accidentelor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acțiune în sistem releu pe DN 1, în Alba: Polițiștii rutieri verifică traficul pentru prevenirea accidentelor   Inspectoratul de Poliție Județean Alba anunță o acțiune a polițiștilor rutieri pe DN 1, în județul Alba, desfășurată marți, 11 august 2026, între orele 11:00 și 15:00, pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor.  Potrivit IPJ Alba, astăzi, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu de vegetație uscată pe strada Cânepiști, din Sebeș: Intervin pompierii cu o autospecială

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu de vegetație uscată pe strada Cânepiști, din Sebeș: Intervin pompierii cu o autospecială Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit marți, în jurul orei 11.20, pe strada Cânepiști din municipiul Sebeș. Intervin pompierii cu o autospecială. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza municipiului Sebeș, strada […]

Citește mai mult