Actualitate

27 iunie, alegeri parțiale în Alba, la Meteș și Ciuruleasa. Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru bunul demers al alegerilor. Recomandări MAI

Ioana Oprean

Publicat

în

27 iunie, alegeri parțiale în Alba, la Meteș și Ciuruleasa. Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru bunul demers al alegerilor. Recomandări MAI

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a alegerilor locale parțiale pentru autoritățile administrației publice locale din comunele Ciuruleasa și Meteș.

Peste 100 de polițiști și jandarmi din județul Alba sunt mobilizați pentru protecția secțiilor de votare, soluționarea cu celeritate a eventualelor sesizări de incidente electorale și constituirea rezervelor de intervenție.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, angajații MAI au asigurat paza celor 8 secții de votare, pe care le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte, astfel încât în această dimineață, la ora 7.00, procesul de vot a început fără probleme.

Anterior zilei votului, pentru a preveni situațiile de risc pentru cetățeni, pompierii au efectuat controale în scop preventiv în secțiile de vot și instruiri cu membrii birourilor electorale asupra modalităților practice de evacuare a persoanelor, precum și a materialelor și documentelor specifice procesului electoral.

În legătură cu procesul de votare, precizăm faptul că au dreptul să voteze toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor care se află sub efectul unei hotărâri judecătorești definitive prin care li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege.

Alegătorul poate vota doar la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secția de votare unde este arondată adresa la care își are domiciliul sau reședința, după caz, numai pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Amintim, totodată, că actele de identitate care au expirat începând cu data de 01.03.2020, își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Pentru asigurarea condițiilor necesare de legalitate și securitate a votului, este utilizat Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Personalul MAI rămâne în dispozitiv pe toată perioada desfășurării procesului electoral, acordând maximă atenție sesizărilor privind încălcarea legii. Acolo unde situația o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.

Misiunea efectivelor ministerului va continua și după ora 21.00, ora oficială de încheiere a procesului de votare, acestea rămânând în dispozitiv pentru a asigura paza buletinelor de vot, a proceselor-verbale și a celorlalte materiale necesare procesului de vot pe timpul transportului lor către birourile electorale județene.

Facem apel către toți participanții la acest proces electoral să respecte prevederile legale!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hidroelectrica investește în siguranța Barajului Petrești. 16 dispozitive hidrometrice vor fi reabilitate într-un proiect cu execuție de maximum 45 de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Hidroelectrica investește în siguranța Barajului Petrești. 16 dispozitive hidrometrice vor fi reabilitate într-un proiect cu execuție de maximum 45 de zile Hidroelectrica, prin Sucursala Hidrocentrale Sebeș, pregătește o intervenție tehnică la Barajul deversor Petrești, pe râul Sebeș, proiectul vizând reabilitarea capetelor de măsură aferente dispozitivelor hidrometrice utilizate pentru monitorizarea comportării în timp a construcției. Investiția […]

Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 132.000 de lei în mai multe benzinării: Controale privind siguranța alimentelor comercializate. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amenzi de peste 132.000 de lei în mai multe benzinării: Controale privind siguranța alimentelor comercializate. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi în valoare totală de 132.400 de lei și au suspendat activitatea unui agent economic, în urma unor controale desfășurate pentru verificarea siguranței alimentelor comercializate în benzinării. Potrivit unui comunicat al […]

Citește mai mult

Actualitate

Documentele care îți pot salva o zi din viață – și pe care mulți șoferi le ignoră

Bogdan Ilea

Publicat

în

Documentele care îți pot salva o zi din viață – și pe care mulți șoferi le ignoră Există un tip de neglijență confortabilă pe care mulți dintre noi o practicăm fără să ne dăm seama. Nu verificăm dacă polița de asigurare este valabilă, nu știm exact ce acoperă, nu ne gândim la ce se întâmplă […]

Citește mai mult