22 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 15.000 de lei și trei permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore
22 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 15.000 de lei și trei permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Citește și: 21 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 35.000 de lei și 11 permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 290 de verificări de persoane și 215 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 43 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 15.545 de lei.
Au fost efectuate 30 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute trei permise de conducere și au fost retrase șase certificate de înmatriculare. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bazinul Olimpic din Alba Iulia, în reparații: Instalația de tratare și recirculare a apei va fi refăcută pe repede înainte
Bazinul Olimpic din Alba Iulia, în reparații: Instalația de tratare și recirculare a apei va fi refăcută pe repede înainte Clubul Sportiv Municipal (CSM) Unirea Alba Iulia pregătește lucrări de reparații la instalația de tratare și recirculare a apei de îmbăiere de la Bazinul Olimpic. Contractul va fi atribuit prin achiziție directă, iar executantul va […]
21-23 august 2026 | Concursul de turism montan „Cupa Trascău”, în pitorescul cătun Citeră: Programul
Concursul de turism montan „Cupa Trascău”, în pitorescul cătun Citeră Ediția a XXII-a a concursului de turism montan „Cupa Trascău”, organizat de Asociația de Turism și Ecologie Trascău Corp, va avea loc în cătunul Citeră, orașul Zlatna, la locația La Mărișcuța Citeră, în perioada 21–23 august 2026. Tabăra de corturi va fi situată la Mărișcuța […]
6 august 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
6 august 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează joi, 6 august 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
