21 iunie – Ziua Muzicii Europene; promovează toate genurile, precum și variate forme de expresivitate muzicală
Ziua Muzicii Europene, sărbătorită din 1985, promovează toate genurile, precum și variate forme de expresivitate muzicală. Ziua de 21 iunie a fost declarată ”Ziua Muzicii” în Franța începând cu anul 1982, scrie Agerpres.
Conceptul de sărbătorire a muzicii, pe parcursul unei zile întregi, a fost inițiat de muzicianul american Joel Cohen, care a petrecut două sezoane ca producător de programe de radio muzicale pentru Radioul Național francez (France Musique). Ideea a fost preluată mai târziu fiind declarată sărbătoare oficială de ministrul francez al Culturii Jack Lang, potrivit site-ului www.fetedelamusique.de.
În octombrie 1981, compozitorul și jurnalistul Maurice Fleuret a devenit director pentru muzică și dans în cadrul Ministerului Culturii condus de Jack Lang, și a aplicat ideile sale în practica muzicală — ”Muzica e pretutindeni, iar concertele nu sunt nicăieri”, dând un impuls creării acestui festival de muzică.
Astfel, la 21 iunie 1982 — solstițiul de vară — a fost organizată pentru prima oară manifestarea ”Sărbătoriți Muzica” sau ”Ziua în care facem muzică” (Fęte de la Musique sau Faites de la Musique), cu scopul de a aduce în stradă toți muzicienii. Anul următor, Ziua Muzicii a adunat laolaltă 200.000 de artiști amatori și profesioniști în spații publice — piețe, străzi, parcuri, săli de concert — prezentând spectacole organizate cu sprijinul autorităților.
Citește și Opera Traviata și un splendid foc de artificii, sâmbătă, la Sărbătoarea Muzicii
Evenimente cu muzică de diferite genuri — de la clasică la jazz, hip-hop, rock, dance, cu accesul liber al publicului, în această zi, toate și totul lucrează pentru muzică. Autoritățile publice au sarcina de a permite perturbarea liniștii prin muzică, mijloacele de transport organizează rute speciale cu un bilet valabil toată ziua, având în traseu principalele puncte în care sunt organizate evenimente, iar oficiile poștale scot ediții speciale de timbre sau plicuri pentru această zi, informează site-ul www.europeanmusicday.eu.
Ziua Muzicii a devenit un eveniment care a fost exportat în 1985 și a ajuns din Franța în Grecia, la Atena, cu ocazia primei ediții a Capitalei Culturale Europene. De atunci, festivalul a devenit un fenomen internațional, Ziua Muzicii fiind sărbătorită în aceeași zi în mai mult de 700 de orașe din 120 de țări, printre care Germania, Italia, Grecia, Rusia, Australia, Peru, Brazilia, Ecuador, Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia.
Câțiva ani mai târziu, ministrul francez al Culturii Jean-Francois Millier a inițiat o legătură între organizatorii din Europa — instituții, firme private, organizații neguvernamentale într-o singură rețea de colaborare și a creat premisele European Music Day Network.
La 10 ani după evenimentul Music Day din Atena, parteneri din Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Italia și Spania au semnat un document comun cu principiile ”European Music Day” (Budapesta, 1995), stabilind filiale ale organizației internaționale non profit European Music Day Association (EMDA).
Membrii EMDA promovează artiști din toate genurile muzicale pentru a realiza un schimb cultural între țări sau orașe. Combinând evenimentele indoor cu cele outdoor, în spații publice, EMDA acordă sprijin evenimentelor care oferă muzicienilor șansa de a cânta și a-și promova muzica, educând în același timp audiența. Producerea și organizarea evenimentelor se bazează pe parteneriat internațional, dar în același timp are ca scop îmbinarea educației pentru protejarea mediului cu promovarea unor idei de marketing.
EMDA organizează activități, atrage fonduri și interesul media pentru a le conecta cu factori din industria muzicală, pentru a produce și dezvolta proiecte dedicate creativității artistice, formațiilor, patronilor de cluburi, organizatorilor de spectacole, conform site-uluiwww.europeanmusicday.eu.
În 2015, evenimentul muzical va fi organizat în 540 de orașe din lume, dintre care 300 în Europa, 50 fiind în Germania. La 21 iunie vor putea fi ascultate toate genurile muzicale, fiind implicați muzicieni, trupe, orchestre, coruri, soliști și DJ care cântă pro bono în această zi.
În Berlin, prima manifestare a avut loc în 1995, ca o mică serbare și a evoluat în timp, în prezent devenind una dintre cele mai mari manifestări muzicale pe care le oferă capitala Germaniei, potrivit site-ului www.fetedelamusique.de.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Investițiile din Programul „Anghel Saligny” nu îngheață: Cele aflate în stadii avansate vor primi în continuare finanțare
Investițiile din Programul „Anghel Saligny” nu îngheață: Cele aflate în stadii avansate vor primi în continuare finanțare Liderul PSD., Sorin Grideanu, a anunțat după ședința coaliției de guvernare de miercuri, 23 iulie 2025, că Programul „Anghel Saligny” nu îngheață. Citește și: Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Între populism și austeritate – Proiecte în valoare […]
Directorul CFR Călători după ce i s-a redus salariul de mii de euro cu 10%: „Să mor de foame?”
Directorul CFR Călători după ce i s-a redus salariul de mii de euro cu 10%: „Să mor de foame?” Salariul lui Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, care se lăuda cu venituri de 11 mii de euro lunar net, scade cu 10%, ceea ce reprezintă circa 5.500 de lei. În schimb simplilor angajați li […]
SURSE: Guvernul Bolojan AMÂNĂ pachetul 2 de măsuri fiscale până la mijlocul lunii august 2025
SURSE: Guvernul Bolojan AMÂNĂ pachetul 2 de măsuri fiscale până la mijlocul lunii august 2025 Coaliția de guvernare a decis, în urma unei ședințe desfășurate miercuri, 23 iulie 2025, să amâne adoptarea celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, concentrat pe reforma administrației locale, până la mijlocul lunii august 2025. Asta conform unor surse politice […]