Opinii - Comentarii

21 AUGUST – Ziua medicinei militare. În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari

Ioana Oprean

Publicat

în

21 AUGUST – Ziua medicinei militare. În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari

Ziua medicinei militare se sărbătorește în fiecare an la 21 august, dată la care, în anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari.

Citeşte şi: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Petrecerea Divorțaților

Astfel, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629, a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare, potrivit volumului ”Calendarul Tradițiilor Militare” (2010).

Încă din anul 1830, atât activitatea Serviciului Sanitar Militar cât și cea a Serviciului Sanitar Civil erau coordonate de Comitetul Doftoricesc.

În 1857, au fost puse bazele învățământului medical din țara noastră, prin înființarea, de către Carol Davila, medic român de origine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, a Școlii naționale de medicină și farmacie, se arată pe site-ul umfcd.ro. În anul 1857, Carol Davila era inspector general al Serviciului Sanitar Militar, iar în Războiul pentru Independență (1877-1878), a condus serviciul militar al armatei. Începând cu anul 1860, Serviciul Sanitar Militar s-a subordonat numai autorității militare.

Promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15 aprilie 1882, a ”Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei”, precum și elaborarea ”Instrucțiunilor pentru funcționarea ambulanțelor” și a ”Deciziei relative la serviciul ambulanțelor în armată”, au creat cadrul normativ de funcționare a serviciului sanitar militar, care era condus de o direcție specializată din cadrul Ministerului de Război, se arată pe site-ul arhiva.gov.ro.

Citește și: Unirea cea mică de la 1859, un prim pas spre Marea Unire de la 1918

Istoria medicinei militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, personalul sanitar al Armatei Române implicându-se în momentele cruciale ale istoriei: Războiul de Independență (1877-1918), Războiul de reîntregire națională (1916-1918), cel de-al Doilea Război Mondial, dar și în zilele noastre, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forțelor de menținere a păcii din diferite teatre de operațiuni din lume, alături de ceilalți reprezentanți ai Armatei României.

Potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, în anul 1900, s-a înființat Societatea Științifică a Corpului Sanitar Militar Român și Revista Sanitară Militară, iar în iulie 1921, a avut loc primul Congres de Medicină și Farmacie Militare la Bruxelles, la care România a participat cu un raport asupra organizării Serviciului Militar și a legăturii sale cu Crucea Roșie. În 1945, s-a constituit Direcția Superioară Sanitară — Farmaceutică. După o serie de alte reorganizări, în anul 1990 a luat ființă Inspectoratul General Medical, în 1993 — Direcția Medicală, în 1999 — Direcția Asistență Medicală, iar din 2004 — Direcția Medicală, se arată în volumul ”Calendarul Tradițiilor Militare” (2010). Direcția medicală este, potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, ”structura centrală de specialitate a Ministerului Apărării Naționale care are ca principale domenii de activitate elaborarea politicilor și a reglementărilor privind asistența medicală, asistența sanitar-veterinară și inspecția sanitară și sanitar-veterinară de stat, planificarea, programarea, standardizarea și interoperabilitatea în domeniul medical, asistența farmaceutică și logistică medicală, statistica și informatica medicală precum și expertiza medico-militară.”

Sursa: agerpres.ro

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult