Actualitate

2 decembrie – Ziua internațională pentru abolirea sclaviei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua internațională pentru abolirea sclaviei se celebrează, în fiecare an, la 2 decembrie, marcând data la care a fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției altora (2 decembrie 1949), conform site-ului un.org.ro.

sclaviAceastă zi este marcată cu scopul de a eradica formele contemporane de sclavie precum traficul de persoane și organe umane, exploatarea sexuală, munca forțată, exploatarea copiilor prin muncă, recrutarea forțată a copiilor pentru a-i utiliza în conflictele armate, vânzarea de copii, căsătoria forțată, vânzarea femeilor etc.

Fenomenul muncii forțate este unul îngrijorător la nivel mondial, existând 21 de milioane de victime ale acestui fenomen, care creează profituri ilegale de circa 150 de miliarde de dolari în fiecare an în economia privată, scrie site-ul ONU, un.org.

De menționat că Organizația Mondială a Sănătății a adoptat, la 19 noiembrie 2015, un nou protocol menit să consolideze eforturile globale de eliminare a muncii forțate, care este programat să intre în vigoare la 9 noiembrie 2016. Noul protocol adaugă măsuri suplimentare față de cele existente în Convenția privind Munca Forțată, din 1930, printre care: garanții privind prevenția fenomenului muncii forțate; protecția și accesul la justiție; solicitări adresate angajatorilor publici și privați de a întocmi due diligence-uri, cu scopul de a evita sclavia modernă în practicile de business.

Din punct de vedere legal, din 1981, sclavia nu mai este legală în niciun stat al lumii, Mauritania fiind ultimul stat care a abolit acest fenomen. În practică, sclavia se menține, fiind ascunsă sub diverse denumiri, cum ar fi munca pentru datorii, munca în schimbul favorizării trecerii într-o altă țară etc. Sclavia a evoluat și s-a manifestat în diverse forme de-a lungul istoriei, însă în timp ce formele tradiționale ale sclaviei sunt extrem de rare în zilele noastre, există încă multe forme contemporane sub care fenomenul se manifestă.

Migrația lucrătorilor traficați în scopul exploatării economice este una dintre principalele forme contemporane ale muncii forțate, printre subtipurile acestui tip de sclavie numărându-se: aservirea domestică, munca forțată mai ales în sectoare precum industria construcțiilor și alimentară, dar și în sectorul agricol și al prostituției.

În ceea ce privește exploatarea copiilor prin muncă, o altă formă contemporană de sclavie, datele UNICEF arată că un copil din șase este exploatat economic prin muncă, în condițiile în care Convenția ONU privind Drepturile Copilului recunoaște „dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice și de a nu fi constrâns la vreo muncă ce comportă vreun risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale”.

Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Muncii, în prezent sute de mii de copii sunt folosiți ca soldați în conflictele armate, 21 de milioane de persoane sunt victime ale muncii forțate (11,4 milioane sunt femei și fete, iar 9,5 milioane sunt bărbați și băieți), în timp ce aproximativ 4,5 milioane sunt victime ale exploatării sexuale forțate. (V.N.)

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bere pe stadioane: Undă verde, cu unele limitări. Legea a fost promulgată. Ce se schimbă pentru suporteri și organizatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Bere pe stadioane: Undă verde, cu unele limitări. Legea a fost promulgată. Ce se schimbă pentru suporteri și organizatori Consumul de bere revine oficial pe stadioanele din România, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat legea care modifică regulile privind organizarea competițiilor sportive. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial, intră în vigoare la trei zile […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | Când intră pensiile pe card în luna august și când sunt aduse prin Poșta Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în luna august 2026 și când sunt aduse prin Poșta Română Pensionarii din România vor avea parte de același calendar de plată și în luna august 2026, indiferent că își primesc veniturile prin bancă sau prin Poșta Română. În paralel, începutul lunii aduce și o modificare prevăzută de legea pensiilor, […]

Citește mai mult

Actualitate

21-22 iulie 2026 | Noi restricții de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Rute provizorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi restricții de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Rute provizorii În noaptea de marți (21.07.2026) spre miercuri (22.07.2026), între orele 00:00 și 04:00, se va închide circulația alternativ, atât pe sensul Sebeș – Sibiu (între orele 00:00 și 02:00), cât și pe sensul Sibiu – Sebeș (între orele 02:00 și 04:00). În această perioadă, circulația […]

Citește mai mult