16 mai, maratonul vaccinării, la BLAJ: se pot prezenta toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, fără programare
16 mai, maratonul vaccinării, la BLAJ: se pot prezenta toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, fără programare
Duminică, 16 mai 2021, între orele 08:00-20:00, în municipiul Blaj se va desfășura maratonul de vaccinare a populației, cu serul Pfizer, împotriva SARS-COV-2. Vaccinarea va avea loc pe platoul din fața Centrului Cultural „Iacob Mureșianu”, din Bulevardul Republicii, numărul 36.
Se pot prezenta la vaccinare toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, fără programare, doar cu buletinul de identitate, iar în cazul în care au efectuat prima doză, și cu adeverința de vaccinare cu serul Pfizer. Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.
Pentru persoanele vârstnice și fără posibilitate de deplasare la vaccinare, domiciliate în Blaj, Tiur, Mănărade, Spătac și Petrisat, Primăria Municipiului Blaj va asigura transportul la maratonul de vaccinare de duminică. Acestea se pot înscrie la Serviciul de Asistență Comunitară Blaj, la numărul de telefon 0756-089.215.
Maratonul de vaccinare de la Blaj este organizat de Primăria Municipiului Blaj și Direcția de Sănătate Publică Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
