Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

15 octombrie: „Crosul Speranţei”, prima ediție, la Blaj. Eveniment caritabil, în sprijinul copiilor cu dizabilități. PROGRAM

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Duminică, 15 octombrie 2017, la Blaj va avea loc prima ediţie a „Crosului Speranţei”, un eveniment caritabil, care vizează promovarea stilului de viaţă echilibrat, atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor din Blaj şi din împrejurimi. Sub genericul „Alerg pentru persoanele cu Sindrom Down”, „Crosul Speranţei” Blaj îşi propune să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, în mod special al copiilor şi tinerilor cu sindromul Down din zona Blaj. Crosul Speranţei” Blaj este organizat de Asociaţia Culturală „Izvoarele” Blaj şi de Primăria Municipiului Blaj.

Organizatorii doresc să reunească la start toate categoriile de vârstă, astfel încât întreaga comunitate să fie prezentă la o acţiune ce urmăreşte şi implicarea civică. În acest sens, există categorii de concurs pentru întreaga familie, de la cele pe distanţe mici, rezervate copiilor, până la cele pe distanţe lungi, pentru adulţi. Startul curselor este programat în Parcul Avram Iancu, duminică, 15 octombrie, începând cu ora 11.00. Taxa de participare este de 10 lei (copii) şi 20 lei (adulţi), iar înscrierile se pot face la sediul Serviciului de Ajutor Maltez Filiala Blaj, din Bulevardul Republicii, nr. 57, de luni până vineri, între orele 16.00-20.00, sâmbăta între orele 09.00-12.00 şi online pe site-ul evenimentului, crosulsperanteiblaj.wordpress.com. Ultima zi de înscrieri este joi, 12 octombrie, kiturile de concurs putând fi ridicate şi după această dată.

Evenimentul se va desfăşura, în mare parte, în Parcul Avram Iancu din Municipiul Blaj, de unde se va da startul tuturor curselor şi unde va avea loc şi finalul acestora.

Prima cursă, cea pentru avansaţi, de 10 km va avea startul la ora 11.00, pe traseul Parcul Avram Iancu – Stadionul CSŞ Blaj – Pădurea Cărbunari – Câmpia Libertăţii – Bulevardul Republicii – Parcul Avram Iancu.

A doua cursă, hobby, de 2,5 km, va primi startul la ora 11.15, tot din Parcul Avram Iancu şi se continuă pe Stadionul CSŞ Blaj – Piaţa 1848 – Bulevardul Republicii – Parcul Avram Iancu;

Cursele copiilor se vor desfăşura în interiorul Parcului Avram Iancu şi pe Stadionul CSŞ Blaj, între orele 14.15 – 15.00 şi vor fi împărţite pe categorii de vârstă după cum urmează: 7 ani şi mai mici – 350 metri; 8 – 10 ani – 700 metri; 11 – 13 ani – 1 km; 14 – 15 ani – 2 km ; 16 – 19 ani – 2 km. Persoanele cu dizabilităţi vor alerga la proba de 350 metri.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 16.00, în Parcul Avram Iancu, în zona foişorului.

„Totul a pornit de la dorinţa noastră de a dezvolta un proiect, care să contribuie la promovarea stilului de viaţă echilibrat, atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor din oraşul în care locuim.

Mai mult decât oricând, copiii şi în mod special persoanele cu dizabilităţi au nevoie de mişcare pentru o dezvoltare fizică şi psihică armonioasă. Totodată încercăm să promovăm diversitatea, atitudinea pozitivă, talentul individual, deschiderea către nou şi cunoaştere, socializarea, voluntariatul, respectul de sine şi al altora, dorinţa de autodepăşire. Scopul principal al acestui eveniment este acela ca tinerii şi adulţii să conştientizeze că activitatea sportivă este o parte indispensabilă a vieţii noastre.

Fiind o acţiune caritabilă, care îşi propune să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, în mod special al copiilor şi tinerilor cu sindromul Down, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului de Ajutor Maltez, Filiala Blaj, sperăm să sădim în sufletul şi mintea oamenilor acea dorinţă firească de a oferi ajutor necondiţionat celor aflaţi în nevoi”, transmite Echipa „Crosul Speranţei” Blaj.

Bugetul manifestării se realizează din donaţii, taxe de concurs şi sponsorizări.

Donaţiile vor fi virate Serviciului de Ajutor Maltez – Filiala Blaj, Str. B-dul Republicii, nr. 57, în contul RO55RNCB0007131182110001,CUI 7016241, deschis la BCR Blaj. Sponsorizările vor fi virate Asociatiei Culturale „Izvoarele” Blaj, str. Avram Iancu, bl.9, ap.20, mun. Blaj, în contul RO54BTRLRONCRT0338376201, CUI 35763048, deschis la Banca Transilvania Blaj.

Mulţumiri speciale sponsorilor şi partenerilor „Crosului Speranţei” Blaj 2017: Primăria Blaj, KIME SRL Blaj, Generali, Asociaţia Club Rotary Blaj, Porţelan Apullum Alba Iulia, Asociaţia „Jidvei – viitor pentru educaţie”, Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Asociaţia Conventum Dei Cetatea de Baltă, SC Orhideea Stil, Joma – Magazin articole sportive, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Alba, Clubul Sportiv Şcolar Blaj, Atletic Club „Mica Romă” Blaj, SC Depo Market SRL Blaj, Primăria Şpring, Alpin 57 Lux, Grădina de Legume Blaj – Szabo Carol, Apollo Probalast, Gimn Star Blaj, Restaurant „Târnavele” Blaj, Cuptorul de Sub Curte Blaj, transmit organizatorii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident în Alba Iulia, zona Dedeman: Două mașini implicate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident în Alba Iulia, zona Dedeman: Două mașini implicate. Traficul este îngreunat Un accident rutier s-a petrecut în data 25 aprilie, în Alba Iulia, zona Dedeman, între două mașini care s-au tamponat. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin cu două autospeciale, 1 ASAS și 1 EPA pentru asigurarea măsurilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea