Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

12 mai – Ziua internațională a asistenților medicali. Data marchează și ziua de naștere a asistentei medicale care a pus bazele moderne ale asistenței medicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

12 mai – Ziua internațională a asistenților medicali. Data marchează și ziua de naștere a asistentei medicale care a pus bazele moderne ale asistenței medicale

Ziua internațională a asistenților medicali este celebrată, în întreaga lume, la 12 mai, dată ce marchează și ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, ceea care a pus bazele moderne ale asistenței medicale.

Această zi a fost lansată, în 1974, la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali. La nivel mondial, este aniversată și Florence Nightingale (1820), care a deschis prima școală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională și instituțională a asistentelor medicale, care până atunci au fost considerate persoane nepregătite, care îndeplineau munci înjositoare. În 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Medalia de Merit.

Tema anului 2017, stabilită de Consiliul Internațional al Asistenților Medicali, ”Asistenții medicali — vocile care conduc spre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, subliniază și recunoaște importanța serviciilor oferite de asistenții medicali atât la nivel local, cât și global, ca fiind esențiale pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, care au fost adoptate de Organizația Națiunilor Unite, în 2015, pentru a înlocui Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), după cum se menționează pe www.icn.ch.

Elit - Gustul Desăvârșit

Acestea conțin 17 obiective care acoperă o gamă largă de probleme de dezvoltare durabilă pentru lume, cum ar fi eliminarea sărăciei, foametei, îmbunătățirea sănătății și a educației, combaterea schimbărilor climatice și multe altele. Cele 191 de state membre ale ONU au convenit să atingă aceste noi obiective până în 2030, potrivit www.who.int.

Consiliul Internațional al Asistenților Medicali urmărește prin acțiunile sale să crească gradul de conștientizare, în primul rând, între profesia de îngrijire medicală a ceea ce reprezintă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și, în al doilea rând, în interiorul populației, a guvernelor și a altor factori de decizie, din sistemul asistentei medicale care contribuie deja la realizarea dezvoltării durabile.
Asistenții medicali joacă un rol-cheie în toate instituțiile medicale, fiind responsabili pentru bunăstarea, siguranța și recuperarea pacienților. Asistenții medicali își însușesc o cantitate mare de cunoștințe și dispun de abilități diverse, pentru care sunt necesari mulți ani de perfecționare și dezvoltare, lucrând în acest timp în medii dificile, în care stresul extrem reprezintă doar o parte a condițiilor locurilor de muncă. Asistentele contribuie la aducerea unei noi vieți în lume, la îngrijirea neobosită a celor bolnavi și răniți.

Evoluția profesiei de asistent medical a cunoscut un salt uriaș în ultimele decenii. Cercetarea în domeniul îngrijirilor, tehnologia informațiilor și comunicațiilor, servicii bazate pe aparatură și echipamente medicale extrem de performante sunt câteva dintre provocările profesionale care au contribuit la dinamica dezvoltării profesiilor acestora.

Asistenții sunt de multe ori singurii profesioniștii din domeniul sănătății accesibili pentru mulți oameni în timpul vieții lor. De cele mai multe ori, sunt singurii care asigură asistență medicală pentru populația aflată în zone dezavantajate. Asistenții medicali pot contribui semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor din întreaga lume prin atenția acordată îngrijirii persoanei suferinde și prevenirii îmbolnăvirii cronice a acesteia.

Asociațiile naționale ale asistenților au un rol important în informarea, consilierea, încurajarea și sprijinirea în desfășurarea activității a acestei categorii de profesioniști.

În fiecare an Ziua internațională a asistentului medical este marcată în numeroase orașe din țară, prin diverse activități: conferințe, sesiuni, acordarea de premii, dezbateri la care poate participa și un public larg pentru a afla mai multe despre activitatea asistentului medical.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România celebrează Ziua mondială a asistenților medicali printr-o serie de evenimente și activități derulate în perioada 5-12 mai atât la nivel național, cât și la nivelul filialelor, în cadrul Săptămânii asistenților medicali generaliști, a moașelor și a asistenților medicali.

În România, există Facultăți de Asistență Medicală în cadrul Universităților de Medicină, iar activitatea profesională și științifică a asistenților medicali este supervizată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, organism similar cu cel al Colegiului Medicilor.

Sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

24 septembrie: Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz. Aproximativ 5% din populaţia lumii suferă de pierderea auzului

Ziarul Unirea

Publicat

în

24 septembrie: Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz. Aproximativ 5% din populaţia lumii suferă de pierderea auzului

În 2023, Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz este marcată la 24 septembrie şi are ca temă „O lume în care surzi de pretutindeni pot semna oriunde!”. Obiectivul acestei zile este creşterea gradului de conştientizare cu privire la provocările persoanelor cu deficienţe de auz.

 

Iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Surzilor (World Federation of the Deaf – WFD), de la sărbătorirea pe parcursul unei zile evenimentele devenind tot mai numeroase s-a decis celebrarea pe durata unei săptămâni şi a fost aleasă ultima săptămâna a lunii septembrie, pentru a marca şi primul congres de constituire a organizaţiei, care a avut loc în 1951.

Elit - Gustul Desăvârșit

Sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii septembrie, această zi încheie săptămâna de evenimente dedicate persoanelor cu deficienţe de auz. Tema pentru săptămâna 2023: „O lume în care surzi de pretutindeni pot semna oriunde!”, a adus în atenţia factorilor de decizie, necesitatea respectării drepturilor omului în cazul persoanelor surde prin recunoaşterea legală a limbilor semnelor naţionale. 60% dintre statele părţi la Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi încă nu au obţinut recunoaşterea legală a limbilor semnelor lor naţionale. Recunoaşterea juridică este un proces care permite o mai mare conştientizare a drepturilor lingvistice şi culturale ale persoanelor surde şi deschide calea pentru schimbarea socială. WFD face apel la comunităţile de surzi să întreprindă acţiuni specifice pentru a se asigura că în comunităţile cu aceste deficienţe sunt incluse toate persoanele surde, după cum se arată pe wfdeaf.org/iwdeaf2023. Federaţia Mondială a Surzilor este o organizaţie globală a cărei activitate este desfăşurată pentru a asigura drepturi egale pentru 70 de milioane de surzi din întreaga lume.

De-a lungul anilor, evenimentele organizate pentru marcarea acestei zile au căpătat amploare şi au inclus o serie de conferinţe, expoziţii de artă, festivaluri de film, evenimente sportive şi distractive. Potrivit wfdeaf.org, aceste acţiuni impun participarea şi implicarea diverselor părţi interesate, inclusiv familii, colegi, organisme guvernamentale, interpreţi profesionişti ai limbajului de semne.

Mulţi oameni îşi pierd auzul. Peste 460 de milioane de oameni suferă de pierdere a auzului şi acest număr reprezintă aproximativ 5% din populaţia lumii. Zgomotul este principala cauză a pierderii auzului. Expunerea continuă la zgomot puternic provoacă de obicei piederea auzului. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste un miliard de persoane sunt expuse riscului de pierdere permanentă a auzului. De aceea este importantă săptămâna dedicată acestor deficienţe, populaţia având ocazia să cunoască cum poate face faţă pierderii auzului, aflând mai multe informaţii despre limbajul semnelor şi despre cum poate fi folosit.

De mai bine de un secol, persoanele cu deficienţe de auz din întreaga lume s-au organizat în asociaţii reprezentative pentru a-şi promova drepturile ce li se cuvin şi care trebuie respectate şi sunt reprezentate în fiecare grup la nivel naţional, cultural, lingvistic şi etnic. Aceste organizaţii au nevoie de resurse financiare pentru consolidare, pentru o funcţionare eficientă şi solicită sprijinul oraganizaţiilor naţionale cu putere de decizie.

Federaţia Mondială a Surzilor este una dintre cele mai vechi organizaţii internaţionale de persoane cu dizabilităţi din lume. Recunoscând că persoanele surde din întreaga lume se confruntă cu obstacole în calea participării la deciziile de elaborare a politicilor care îi afectează, WFD a luat fiinţă la Roma, Italia, la 23 septembrie 1951. La primul Congres Mondial au fost prezenţi doar delegaţi din partea a 25 de asociaţii naţionale ale surzilor. Astăzi, membrii organizaţiei reprezintă 125 de ţări de pe cinci continente. WFD colaborează cu Naţiunile Unite şi agenţiile sale de la sfârşitul anilor 1950. Cea mai recentă implicare a WFD a fost esenţială în susţinerea şi dezvoltarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (United Nations Convention on the Rights of Persons with Disabilities – CRPD), care a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 2006 şi a intrat în vigoare în 2008. WFD rămâne activ implicată, în implementarea, monitorizarea şi promovarea ratificării CDPD de către statele membre.

Sursa: stiritvr.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu

În această zi, prăznuim Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Este o sărbătoare cu crucea neagră, deosebit de importantă mai cu seamă pentru femeile care vor, dar nu reuşesc să rămână gravide. De asemenea, rugăciunile rostite în această zi către Sfântul Ioan Botezătorul sau către Sfinţii Săi Părinţi, Zaharia şi Elisabeta, protejează copiii şi îi aduc pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi.

Citește și: Cele 6 sărbători închinate Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul și Botezătorul Mântuitorului • Când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia, în timp ce slujea la templu, că soția să Elisabeta, înaintată în vârstă, va naște un fiu care se va numi Ioan. Nașterea lui Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Zaharia, fiind înaintat în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil. Din acest motiv a rămas mut până în momentul în care şi-a botezat fiul, scrie crestinortodox.ro.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune „Dacă dorim să știm cum se pot naște copii din părinți sterpi și vârstnici, să nu mergem să-i întrebăm pe oameni, căci nu vor avea ce să ne spună. Faptele despre care se întreabă sunt mai presus de știință naturală. Mai curând să mergem să privim la puterea lui Dumnezeu care le-a făcut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de părinți tineri sau vârstnici că să-l facă pe Adam. Decât să fim curioși, mai bine să dăm slavă lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Să nouă păcătoșilor”.

Elit - Gustul Desăvârșit

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan șase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a două aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului sau – 25 mai.

Citește și: Mesaje de Sfântul Ion. Urări de Sfântul Ion și FELICITARI de Sf Ioan Botezătorul

Biserica măreşte şi sărbătoreşte numai trei mame de ale căror zămisliri s-a minunat lumea: „Acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfânta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru”. (vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Toate aceste zămisliri s-au binevestit prin vestitor ceresc şi s-au săvârşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără învoirea celor ce zămisleau.

Aşadar, preotul Zaharia, tatăl Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, a primit vestea zămislirii fiului său în timp ce se afla la templu şi slujea.

Vestitorul a fost Sfântul Arhanghel Gavriil, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Luca: „Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frica a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan” (Luca 1, 11-13).

Citește și: Mesaje de Sfântul Ioan. Felicitări de Sfântul Ioan. Urări de Sfântul Ioan

Arhanghelul i-a prorocit şi că Ioan va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu.

Zaharia, pentru că şi el, şi Elisabeta erau foarte înaintaţi în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului. Atunci, Arhanghelul Gavriil l-a certat pentru necredinţă, spunându-i că va rămâne mut până la naşterea pruncului (Luca 1, 18-20).

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul s-a petrecut cu şase luni înainte de Buna Vestire a Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria.

Sursa: agerpres.ro, romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

23 septembrie, Echinocțiul de toamnă 2023 – sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice: Ziua scade, iar noaptea devine tot mai lungă

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

23 septembrie, Echinocțiul de toamnă 2023 – sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice: Ziua scade, iar noaptea devine tot mai lungă

România pășește în toamna astronomică, ceea ce înseamnă că ziua începe să scadă, iar noaptea să devină tot mai lungă. Echinocțiul de toamnă are loc în acest an pe data de 23 septembrie, la ora 09.50.

Citește și: Echinocțiul de toamnă 2023: Toamna începe oficial. Zilele devin mai scurte, iar nopțile mai lungi

Evenimentul marchează debutul toamnei din punct de vedere astronomic, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstițiul de iarnă care va avea loc pe 22 decembrie.

Elit - Gustul Desăvârșit

Conform astro-urseanu.ro, punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Conform tradiției populare, în ziua echinocțiului, în acest an pe 23 septembrie, gospodarii trebuie să bată nucile și să scuture merii și gutuii. De asemenea, este bine ca în ziua echinocțiului gospodarii să pregătească primul must din strugurii proaspăt culeși. Cei care au copii nu au voie să-i certe, pentru că aceștia nu vor avea noroc în viață.

În emisfera sudică a Pământului începe primăvara

Aflându-se deci, la această dată, în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare