Curier Județean

12 iulie| Începe concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar: în județul Alba s-au înscris aproape 600 de candidați

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

12 iulie| Începe concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar: în județul Alba s-au înscris aproape 600 de candidați

Miercuri, 12 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2023.

Petrecerea Divorțaților

Proba va începe la ora 9:00, în cele 2 centre de concurs din județul Alba, Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia.

Pentru susținerea acestei probe, în județul Alba, s-au înscris 596 de candidați, la 45 discipline de concurs. Dintre aceștia, un număr de 188 de candidați susțin examenul pentru specialitatea educator, iar 82 pentru specialitatea învățător.

Candidații trebuie să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 8. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în perioada 18-19 iulie, după afișarea rezultatelor. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 26 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, conform calendarului afișat pe site-ul IȘJ Alba.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2023, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba și cofinanțat din Fondul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]

Citește mai mult