Opinii - Comentarii

11 aprilie, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

Ioana Oprean

Publicat

în

11 aprilie, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

Anual, în data de 11 aprilie, este marcată ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, fiind și ziua de naștere a medicului James Parkinson, cel care a descris pentru prima dată această boală degenerativă. Scopul marcării în fiecare an a acestei zile este acela al creşterii nivelului de informare despre Parkinson şi al impactului acestei boli asupra celui suferind, dar şi asupra familiei şi societăţii.

Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor.

Deşi se declanşează, cel mai frecvent, în intervalul de vârstă 50 – 70 de ani, în ultimii ani s-a observant o scădere a vârstei la care boala Parkinson este diagnosticată, una din 20 de persoane prezentând simptome în jurul vârstei de 40 de ani.

Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală. Este una dintre afecţiunile cu implicaţii pe toate nivelurile: fizic, psihic şi emoţional, dar şi social şi economic.

Aceasta a fost descrisă, pentru prima dată, de către medicul James Parkinson în 1817, în lucrarea sa „Eseu despre paralizia tremurătoare”.

Pacienţii în stadii avansate de boală devin din ce în ce mai mult dependenţi de ajutorul şi susţinerea semenilor. O mai bună informare va reduce stigma asociată bolii, va creşte înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi va conduce la creşterea calităţii vieţii pentru cei afectaţi.

Tratamentele medicale pentru terapia Parkinson pot declanşa sau agrava unele simptome nemotorii. Efectele adverse motorii ale tratamentelor pot lua forma tulburărilor de control al impulsurilor.

În Uniunea Europeană, aproximativ 1,2 milioane de oameni au viaţa afectată de boala Parkinson, iar în România sunt aproximativ 72.000 de pacienți cu această tulburare neurodegenerativă.

Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson a lansat „Instalaţia din Lalele”, ansamblu senzorial unic în România care marchează Luna de Luptă împotriva Bolii Parkinson.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

30 ianuarie: 140 de ani de la nașterea lui Iuliu Hossu, Episcopul Unirii

Ioana Oprean

Publicat

în

30 ianuarie: 140 de ani de la nașterea lui Iuliu Hossu, Episcopul Unirii Iuliu Hossu, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani în 30 ianuarie 2025, a rămas în conștiința românilor ca vestitor al Marii Uniri: el a fost cel care a citit la Alba Iulia Rezoluția de unire a românilor transilvăneni […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie și Ioan, protectorii școlilor teologice. Tradiții și superstiții

Ioana Oprean

Publicat

în

30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie și Ioan, protectorii școlilor teologice. Tradiții și superstiții În fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt prăznuiți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea cu cruce roșie în calendarul ortodox semnifică unitatea creștinilor. Deşi Biserica i-a pomenit separat în […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 ianuarie: Ziua Internațională a Automobilului. De la primul Motorwagen la mașinile moderne fără șofer

Ioana Oprean

Publicat

în

29 ianuarie: Ziua Internațională a Automobilului. De la primul Motorwagen la mașinile moderne fără șofer Istoria automobilului începe în 29 ianuarie 1886, atunci când Karl Benz înregistra proiectul său vehicul propulsat de un motor cu benzină’ pentru breventul de inventator. Motorwagen era realizarea inginerului Karl Benz, vehicul cu trei roți, propulsat de un motor cu […]

Citește mai mult