Ştirea zilei

11-12 mai| Târgul ofertelor educaționale 2023: Elevii claselor VI-VIII din județul Alba vor întâlni reprezentanți ai unităților de învățământ sau operatori economici

Ioana Oprean

Publicat

în

11-12 mai| Târgul ofertelor educaționale 2023: Elevii claselor VI-VIII din județul Alba vor întâlni reprezentanți ai unităților de învățământ sau operatori economici

Inspectoratul Școlar Județean Alba și Consiliul Județean Alba organizează a doua ediție a Târgului ofertelor educaționale „O șansă pentru viitorul tău”, în perioada 11-12 mai 2023, între orele 10-18, în incinta Alba Mall.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul se desfășoară în cadrul protocolului de colaborare dintre cele două instituții care are ca scop promovarea învățământului profesional, clasic sau dual.

Proiectul „Partenerul tău professional” este organizat în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba, Grupurile de Acţiune Locală Pe Mureş şi pe Târnave, Munţii Metaliferi, Trascău și Muntele Mare, Țara Secașelor Alba – Sibiu, Valea Ampoiului – Valea Mureșului şi Alba Mall.

Scopul acestui târg este de a oferi oportunitatea elevilor din ciclul gimnazial, mai ales celor din clasa a 8-a, de a descoperi atât unitățile de învățământ în cadrul cărora își pot continua studiile, cât și specificul meseriilor operatorilor economici din județul Alba.

Vor participa cu standuri la acest târg:

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba
Unități de învățământ preuniversitar:
Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia
Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia
Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia
Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia
Liceul Tehnologic Aiud
Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Ciumbrud
Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac
Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație Arieșeni
Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj
Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj
Liceul Tehnologic Silvic Cîmpeni
Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir
Liceul Tehnologic Jidvei
Liceul Tehnologic Ocna Mureș
Liceul Tehnologic Sebeș;

Unități de învățământ superior:
Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – Extensia Universitară Alba Iulia

Operatori economici:
ALBALACT SA
APULUM SA
BOSCH AUTOMOTIVE SRL
CARESTA BAGS SRL
CUPRU MIN SA
FABRICA DE ARME CUGIR SA
FLORIDA GOLD SRL
IAMU SA
INDUSTEAM EAST EUROPE SRL
INSTALATORUL SA
IPEC SA
MARINEX SRL
NOVA GRUP SRL
PEHART TEC GRUP SA
PEMA ELECTROTEHNIC SRL
SATURN SA
STAR TRANSMISSION SRL & STAR ASSEMBLY SRL
TRANSAVIA SA
TRANSILVANIA NUTS SRL
UZINA MECANICĂ CUGIR SA
VCST AUTOMOTIVE PRODUCTION ALBA SRL


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult