Sport

1-2 august 2026 | Grand Prix România, la Alba Iulia, cu peste 300 de șahiști la start. Programul complet

Ioana Oprean

Publicat

în

Grand Prix România, la Alba Iulia, cu peste 300 de șahiști la start. Programul complet

Începută în 2016, colaborarea dintre Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba continuă şi în acest an prin organizarea la Alba Iulia a uneia dintre cele cinci etape ale Grand Prix România, cel mai puternic circuit de turnee open din Europa, cu un fond total de premiere de 175.000 de euro.

Petrecerea Divorțaților

Etapa organizată în Cetatea Marii Uniri, în 1 și 2 august 2026, este a treia a competiției, celelalte desfășurându-se la Bucureşti, Braşov, Arad şi Craiova.

Până în prezent s-au înscris 309 de şahişti din 28 de ţări (23 din India și 7 din China), cu nume precum S.L. Narayanan (28 ani, rating 2556), și Deep Sengupta (Indiia) sau Bu Xiangzhi (rating 2583), campion olimpic cu echipa Chinei în 2018 şi dublu campion mondial universitar.

Conform coeficientului rating FIDE, primul favorit este Jose Eduardo Martinez Alcantara (Mexic, 2620), câştigător şi al primei etape a circuitului Grand Prix România 2026 desfăşurată la Bucureşti, urmat de Jaime Santos Latasa (Spania, 2615), Igor Kovalenko (Letonia, 2592), Cristobal Henriquez Villagra (Chile, 2569) sau Milos Perunovici (Serbia, 2560), toţi multipli campioni naţionali în ţările lor. Dintre români cei mai bine cotaţi jucători care vor lua startul sunt Constantin Lupulescu (2524, favoritul 8), Mircea Ţălu (2400, favoritul 24), Henry Edward Tudor (2386, favoritul 26) şi albaiulianul Mihnea Costachi (2381, favoritul 27).

În afară de China şi India menţionate mai sus, Israel are 10 jucători la start, Serbia 8, Ucraina 5, Bulgaria, Franţa şi Polonia 4, Turcia şi Italia 3, Belgia, Chile, Spania, Georgia, Moldova şi Suedia 2, câte un participant având Armenia, Croaţia, Anglia, Germania, Ungaria, Maroc, Mexic, Portugalia, Ţara Galilor şi Trinidad & Tobago, precum şi FIDE, sub al cărui steag participă unul dintre concurenţi. Fondul total de premiere se cifrează la 125.000 lei (câştigătorul -15.000 lei, iar următorii doi clasaţi 10.000 lei, respectiv 7.500 lei.

În total se acordă 41 de premii, pentru primii 10 din clasamentul general, primele trei jucătoare clasate, primii trei jucători locali, cel mai bun veteran 65+ şi primii 3 clasaţi la 8 categorii speciale în funcţie de ratingul de start.

Program: *sâmbătă, 1 august 2026, orele 17.00-21.00 (rundele 1-4); *duminică, 2 august 2026, orele 10.00-13.00 (rundele 5-7); orele 15.00-18.00 (rundele 8-10).

În paralel cu Alba Grand Prix, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia se va desfăşura şi un turneu „Educație prin Șah” pentru copii nelegitimaţi sau legitimaţi fără ELO, născuţi după 1 ianuarie 2014, cu 5 runde.

Inscrierile se fac până la data de 30 iulie 2026.

foto – cu rol ilustrativ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la Campionatul Mondial de karate IKU

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la mondialele de karate IKU Performanță remarcabilă pentru karateka din Cetatea Marii Uniri, la Campionatul Mondial de Karate IKU, la Koper, în Slovenia; Jessica Țîr, Miruna Țîr (ambele CSM Unirea […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând | La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând! La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la rugby în 7, Under 17, […]

Citește mai mult

Sport

Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]

Citește mai mult