Noi scumpiri în transportul județean din Alba: Cât va costa un drum de la Alba Iulia la Blaj, Zlatna sau Acmariu
Noi scumpiri în transportul județean din Alba: Cât va costa un drum de la Alba Iulia la Blaj, Zlatna sau Acmariu
Călătorii care folosesc autobuzele operatorului Livio Dario SRL pe trei dintre cele mai importante trasee județene din Alba vor plăti mai mult pentru bilete și abonamente. Consiliul Județean Alba a publicat în consultare publică un proiect de hotărâre prin care sunt propuse noi tarife pentru cursele Alba Iulia – Meteș – Zlatna, Alba Iulia – Blandiana – Acmariu și Alba Iulia – Coșlariu – Blaj.
Potrivit documentelor care însoțesc proiectul, solicitarea de majorare a fost depusă de operatorul de transport la începutul lunii iunie, iar administrația județeană consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru modificarea tarifelor, urmând ca decizia finală să fie luată de consilierii județeni după încheierea perioadei de consultare publică.

Creșteri de până la aproape 19%
Raportul de specialitate arată că noile tarife sunt fundamentate pe creșterea costurilor de exploatare, inclusiv pentru carburanți, energie electrică, salarii, taxe și autorizații, față de momentul ultimei actualizări a tarifelor, aprobată în mai 2025. Documentația depusă include memorii tehnico-economice, fundamentări de cost, date privind inflația și documente justificative.
Majorările propuse sunt:
*Alba Iulia – Meteș – Zlatna: tariful mediu crește de la 0,79 lei/km la 0,92 lei/km, respectiv +16,45%;
*Alba Iulia – Blandiana – Acmariu: de la 0,85 lei/km la 1,01 lei/km, adică +18,82%, cea mai mare creștere dintre cele trei trasee;
*Alba Iulia – Coșlariu – Blaj: de la 0,56 lei/km la 0,64 lei/km, reprezentând +14,28%.
Tarifele propuse pot fi consultate AICI.
Se scumpesc atât biletele, cât și abonamentele
Proiectul de hotărâre prevede aprobarea unor noi grile tarifare atât pentru biletele de călătorie, cât și pentru abonamentele lunare, în funcție de distanța parcursă și localitatea de urcare sau coborâre. Noile tarife vor intra în vigoare numai după adoptarea hotărârii de către Consiliul Județean Alba, iar operatorul va avea obligația să le afișeze în toate autobuzele care circulă pe cele trei trasee.
Fără subvenții pentru operator
Un aspect subliniat în raportul de specialitate este că aceste servicii de transport nu sunt compensate financiar de Consiliul Județean Alba. Practic, operatorul își acoperă costurile exclusiv din încasările obținute din vânzarea biletelor și abonamentelor, fără compensații din bugetul județului pentru cheltuielile de exploatare.
Proiectul de hotărâre se află în prezent în procedura de transparență decizională, iar după încheierea consultării publice va fi supus votului consilierilor județeni.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor
Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]
Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”
O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]
