Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sănătatea și natură

Fructul de mango înlătură oboseala şi scade tensiunea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Fructul fructelor”, „regele fructelor” sau „fructul fericirii”, cum mai este numit fructul de mango, este cel mai popular fruct din lume, existând în aproape o mie de soiuri, în dimensiuni de la cele mai mici, până la cele mai mari de un kilogram. Este un fruct delicios cu o aromă unică care diferă prin formă şi culoare de la soi la soi. Fructul de mango se consumă în stare proaspătă mai mult decât orice alt fruct din lume. Are un gust atât de bun încât oamenii uită că acest fruct este şi sănătos! Se presupune că numele de „mango” provine de la Malayalam manga, terminologie împrumutată în portugheză, iar de aici a trecut şi în limba engleză.
Scurt istoric
Fructul de mango este originar din Himalaya, unde mai cresc şi acum pomi de mango în stare sălbatică. Fructul lor este mic, amar şi tare, făcându-l să fie nepotrivit pentru a fi mâncat. Copacul de mango a fost cultivat în India în urmă cu 4.000 de ani, fiind adus în Europa de portughezi în secolul al XVI-lea. Până şi Budha l-ar fi lăudat, mulţumindu-i arborelui foarte înalt pentru umbra sa generoasă, sub care obişnuia să mediteze timp de câteva ore. „Mangifera indica”, pe numele său latin, are rădăcini adânc înfipte în pământ, iar frunzele sale nu se usucă niciodată, fiind veşnic verzi. El se poate dezvolta până la 30 de metri înălţime, fiind mare şi stufos, iar florile sale au un miros foarte puternic, asemănător cu cel al florilor de crin. Frunzele sunt roşiatice când sunt tinere şi verzi la maturitate, aducând oarecum cu cele de piersic. Fructele de mango capătă o culoare portocaliu-roşiatică atunci când sunt coapte, fiind dulci şi foarte aromate. Pomii de mango sunt longevivi şi foarte generoşi, putând să rodească chiar şi după ce au atins venerabila vârstă de 300 ani. Fructul are o mărime variabilă cuprinsă între 10-25 cm lungime, 7-12 cm în diametru şi poate cântări până la 2,5 kg. Copt, este divers colorat, de la galben, portocaliu, până la roşu aprins, iar gustul său este dulce, distinct, undeva între cel al piersicii şi al ananasului.

mango

Fructul de mango este foarte hrănitor, fiind o sursă excelentă de carotină. Un fruct de mango de mărime medie poate oferi până la 15.000 de unităţi de vitamina A care sunt suficiente pentru o săptămână întreagă. Consumul frecvent de mango poate preveni afecţiunile cancerigene. Bogat în vitamina C şi caroten, previne oboseala nervoasă, tensiunea mentală, isteria şi insomnia. Datorită gustului deosebit şi calităţilor care îl recomandă drept remediu pentru mai multe afecţiuni, este unul dintre ingredientele ce alcătuiesc noul curent culinar „super fruits”.
Mango-ul poate fi cules de primăvara până toamna, însă cele mai bune fructe de mango sunt cele care se coc la mijlocul verii. În general, fructele sunt recoltate atunci când sunt încă verzi. Cele necoapte au un gust amar. La fel ca şi alte fructe similare, mango-ul necopt poate fi ţinut în pungi de hârtie pentru câteva zile pentru a se coace. Coacerea poate fi mult accelerată dacă în punga de hârtie puneţi un măr sau o banană, deoarece acestea generează în mod natural etilenă, un gaz care accelerează procesul de coacere. Mango-ul copt se păstrează în frigider. Înainte de a-l consuma aduceţi-l la temperatura camerei, pentru a vă bucura de aroma lui unică.
Beneficii pentru sănătate
Aşa cum este mărul pentru Europa şi America de Nord, aşa este şi mango pentru ţările tropicale, fiind o sursă vitală de mâncare la tropice. Mango abundă în antioxidanţi, fiind sărac din punct de vedere caloric, dar bogat în vitamine şi minerale. Despre mango se spune că face parte dintre acele alimente care protejează cel mai bine fiinţa de îmbătrânire prematură.
Spre deosebire de alte fructe, acest „superfruct” conţine o cantitate mare de vitamina E, este bogat în nutrienţi, fibre, antioxidanţi, vitaminele C (care se află în cantitate dublă în fructul crud), E, B6, K. Mai conţine cupru, potasiu, seleniu, magneziu, fosfor, zinc, fier, 17 aminoacizi, pectine, amidon, acizi folici.
Mai rar folosit în dieta zilnică însă cu proprietăţi deosebite, mango prezintă numeroase beneficii asupra sănătăţii: reduce colesterolul, întăreşte sistemul cardio-vascular, reduce fragilitatea vasculară, are un puternic efect antioxidant şi imunostimulator, scade riscul apariţiei cancerului, mobilizează grăsimile, este detoxifiant, ajută vederea, are efecte antistres. Mango mai conţine fitoelemente (componente bioactive) care influenţează pozitiv starea de sănătate şi încetinesc procesul de îmbătrânire.
Fructul verde este folosit anti­scorbut. În probleme gastro-intestinale fructul necopt cu sare şi miere este folosit în indigestii, dizenterie, dispepsii. De asemenea, este folosit în probleme legate de bilă. Întăreşte secreţia intestinală şi fortifică ficatul. Fructul copt este diuretic, laxativ, răcoritor. Înviorează trupul, ajută la redarea poftei de mâncare, întăreşte muşchiul inimii. De asemenea, mango-ul copt ajută în cazul „orbirii nocturne” din cauza deficienţei de vitamina A, ajută contra mâncărimilor la ochi şi contra uscăciunii ochilor. Coaja de mango este un bun stimulent tonic. Frunzele utilizate sub formă de infuzie sau uscate şi pisate (2 linguriţe pe zi) sunt folositoare în caz de diabet.
Mango este recunoscut pentru conţinutul său de antioxidanţi şi carotenoizi, având un important rol antiinflamator (ajută mult în procesul de vindecare împotriva cancerului), are rol în protejarea creierului şi a sistemului nervos, este un bun protector împotriva razelor solare, benefic persoanelor cu angină, colesterol ridicat, boli de inimă sau acnee.
Acest minunat fruct tropical, denumit pe bună dreptate şi „fructul fericirii”, reprezintă o excelentă sursă de energie şi sănătate. Pulpa unui fruct de mango crud conţine aproximativ 15% zahăr, 1% proteine şi cantităţi semnificative de minerale (calciu, fosfor, fier) şi fermenţi. Fructele de mango au o acţiune directă asupra sistemului nervos central, exercitând, prin conţinutul lor de fosfor şi acid glutamic, un rol protector asupra nervilor. Prin aportul său de potasiu, acest fruct favorizează echilibrul activităţii musculare şi, implicit, al activităţii cardiace.
Datorită conţinutului bogat de enzime, fructele de mango stimulează digestia, ele putând fi astfel folosite în dieta celor care doresc să slăbească, având şi deosebite proprietăţi remineralizante. Cu doar 60 de calorii la 100 g, acest fruct este un aliment foarte de ajutor celor care doresc să scape de câteva kilograme. Două-trei fructe consumate înainte de masă oferă senzaţia de saţietate, aportul alimentar putând fi apoi redus. Un fruct conţine peste 3 grame de fibră, care nu numai că scade nivelul colesterolului, dar ajută şi digestia.
Un mango conţine 96% din cantitatea zilnică recomandată de Vitamina C, care protejează sistemul imunitar, inima şi vederea, asigură sănătatea pielii, menţinând-o tânără mai mult timp. Bogat în vitamina B6, care ajută sistemul imunitar, mai ales la bătrâneţe, fructul de mango reduce riscul formării calculilor renali la femei şi previne bolile cardiovasculare. În plus, vitamina B6 îmbunătăţeste funcţionarea creierului şi diminuează simptomele premenstruale. Vitamina K nu numai că previne formarea cheagurilor de sânge, dar menţine oasele sănătoase, diminuând riscul de fracturi. Magneziul conţinut în mango este esenţial pentru funcţionarea sistemului nervos, muscular şi cardiovascular. Studiile au arătat că magneziul joacă un rol important în scăderea presiunii arteriale, în scăderea în greutate şi în reducerea riscului de sindrom metabolic.
Chiar dacă are mult zahăr (circa 31 de grame la un fruct), mango are un indice glicemic mic, ceea ce înseamnă că nivelul zahărului din sânge nu va creşte brusc după ce fructul a fost consumat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea