Opinii - Comentarii

ZIUA mondială a ZÂMBETULUI, sărbătorită în fiecare an în prima zi de vineri a lunii octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Se spune că dacă ai o zi proastă, un zâmbet poate aduce soarele pe strada ta, așa că măcar de Ziua mondială a zâmbetului să nu te zgârcești la acest capitol. Cine știe cui îi vei face o bucurie, iar pe tine te costă…doar un surâs.

Petrecerea Divorțaților

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în acest an fiind marcată la 6 octombrie.

În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea „față zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte și o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-și exterioriza emoțiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toți oamenii ar trebui să acorde cel puțin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase și a-i face pe alții să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com/.

Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în orașul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În același an, Harvey Ball a fondat și World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internațional.

Deși pentru mulți, zâmbetul este un simbol al plăcerii, sociabilității, fericirii sau amuzamentului, totuși nu orice fel de zâmbet ar trebui să fie astfel interpretat. De pildă, neurologul francez Guillaume Duchenne (1806-1875) a descoperit că zâmbetul autentic angajează atât mușchii aflați în zona gurii, cât și pe cei din zona ochilor. Zâmbetul doar ”din buze” este, așadar, doar un surâs prefăcut, ce poate semnaliza în cel mai bun caz politețe sau intenții nu tocmai prietenoase.

Cercetarea lui Duchenne avea să fie confirmată de psihiatrii celebri precum Hervey Cleckley sau Robert Hare, care au delimitat concret zâmbetul sincer de cel ”superficial”, arătând că acesta din urmă este deseori folosit de persoanele obișnuite să-i manipuleze pe cei din jur.

Antropologic vorbind, semnificația zâmbetului în diferite culturi poate fi extrem de diferită, dacă nu chiar antitetică. Charles Tudwell susține că în anumite societăți, zâmbetul excesiv este văzut ca un semn de superficialitate, pe când în altele, zâmbetul semnifică în primul rând jenă, confuzie sau chiar neîmplinire sentimentală, potrivit https://www.andrews.edu/. Există la nivel internațional anumite culturi în care zâmbetele sunt adresate doar prietenilor apropiați și membrilor familiei, iar atunci când sunt adresate străinilor sunt privite de către aceștia cu neliniște sau chiar suspiciune.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari

Ioana Oprean

Publicat

în

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]

Citește mai mult