Ziua Internaţională a Holocaustului comemorată în 27 ianuarie: Exterminarea în masă a 6 milioane de evrei

Holocaustul reprezenta iniţial un ritual religios prin care o ofrandă adusă zeilor era arsă în întregime. În zilele noastre cuvântul face legătura mai ales cu exterminarea aproape în totalitate a evreilor din Europa de către Germania nazistă.

În secolul XIX evreimea din Europa devenea din ce in ce mai emancipata şi, în majoritatea ţărilor, ajunsese să aibă o situaţie egala cu restul populaţiei. Totuşi, din când în când evreii erau defăimaţi şi hărţuiţi de grupări antisemite care-i considerau o „rasă” străina, ce nu putea fi asimilata în interiorul culturii europene; însa acestea nu au iniţiat niciodată cu adevărat o campanie antisemita coerenta.

Persecuţia evreilor germani înainte de al doilea război mondial

Când regimul nazist a ajuns la putere în Germania în ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor măsuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat însăşi definiţia termenului evreu. Rolul crucial îl avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeaşi confesiune, indiferent de apartenenta la comunitatea evreiasca. Cei pe jumătate evrei deveneau evrei numai daca aveau aceeaşi religie sau dacă erau căsătoriţi cu o persoană cu această religie. Toţi ceilalţi jumătate-evrei şi persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiţi Mischlinge (corcituri, hibrizi). Evreii si Mischlinge erau „non-arieni”. În doctrina nazistă o astfel de subliniere a descendentei era privită ca o confirmare a „rasei”, dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei ţinte a legilor si directivelor discriminatorii.

Soluţia finală

La o luna după începerea operaţiunilor mobile în URSS-ul ocupat, Herman Göring, omul numărul doi de la conducerea Germaniei naziste, a trimis o directivă către seful Serviciului de Securitate al Reich-ului (Sicherheitsdienst – SD), Reinhard Heydrich, prin care acesta era însărcinat cu organizarea „soluţiei finale la problema evreiască” în toată Europa aflată sub ocupaţie germană. Până în septembrie 1941 evreii din Germania au fost forţaţi să poarte insigne sau banderole marcate cu o stea galbena – „steaua lui David”. În lunile următoare zeci de mii de oameni au fost deportaţi în ghetourile din Polonia şi în oraşele capturate din URSS. Pe când aceasta operaţiune era în plină desfăşurare, o altă oroare era pregătită: lagărul morţii.

Lagăre echipate cu facilităţi pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei ocupate. Majoritatea eventualelor victime urmau să fie deportate din ghetourile aflate în apropiere. Numai din ghetoul Varşovia au fost deplasate peste 300.000 de persoane. Primele transporturi erau de obicei formate din femei, copii sau bărbaţi mai bătrâni care nu puteau munci; evreii capabili de lucru erau opriţi în magazine sau în uzine, dar şi aceştia erau până la urma ucişi. Cele mai mari deportări au avut loc în vara şi toamna anului 1942. Destinaţiile transporturilor nu erau dezvăluite comunităţilor evreieşti, dar zvonuri despre uciderile în masă ajungeau în cele din urma la supravieţuitori, precum şi la guvernele din Statele Unite şi din Marea Britanie. În aprilie 1943 cei 65.000 de evrei rămaşi în Varşovia s-au opus politiei germane care intrase in ghetou pentru o ultima adunare. Luptele au durat trei săptămâni.

Lagărele morţii

Punctele de sosire din Polonia erau Kulmhof (Chełmno), Bełżec, Sobibór, Treblinka, Majdanek (Lublin), si Auschwitz (Oświęcim). Kulmhof, aflat la nord-vest de ghetoul Łódź, era aprovizionat cu gaz, aici având să moară 150.000 de oameni. Bełżec avea camere de gazare cu monoxid de carbon în care au fost omorâţi circa 600.000 de evrei. La Sobibór au murit 250.000 de oameni, iar la Treblinka între 700.000 si 800.000. La Majdanek circa 50.000 au fost gazaţi sau împuşcaţi; la Auschwitz numărul morţilor a depăşit 1 milion.

Auschwitz, în apropiere de Cracovia, era cel mai mare lagăr de concentrare. Spre deosebire de celelalte, aici se folosea acidul cianhidric (cu un efect mult mai rapid) pentru gazări. Victimele de la Auschwitz veneau din toata Europa: Norvegia, Franţa, Tarile de Jos, Italia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia si Grecia. Mare parte din deţinuţi, fie ca erau evrei sau nu, erau folosiţi la munca în industrie; unii prizonieri au fost supuşi unor experimente medicale, în special sterilizărilor. Deşi numai evreii şi ţiganii erau gazaţi regulat, alte câteva sute de mii de deţinuţi de la Auschwitz au murit din cauza înfometării, a bolilor sau prin împuşcare. Pentru a se şterge urmele crimelor din cele 4 camere de gazare, au fost construite crematorii uriaşe în care cadavrele sa poată fi incinerate. În 1944 lagărul a fost fotografiat de un avion de recunoaştere al aliaţilor care caută ţinte industriale; au fost bombardate fabricile, dar camerele de gazare au rămas.

Până la sfârşitul războiului au fost construite 22 de lagăre de concentrare, în care au fost închişi între 7 şi 8 milioane de oameni, în marea lor majoritate evrei.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI