Actualitate

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte anual pe 8 decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Constituției României este sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie. Constituţia României, prima de după Revoluţia din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie, acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate, arată un material realizat de Agerpres.

În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcţioneze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari şi 5 experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990 – ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituţie, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie şi 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie – 18 noiembrie 1991, pentru ca, la 21 noiembrie, să fie adoptat prin vot nominal.

Problema votului final a fost cea care a aprins spiritele încă din prima zi a dezbaterilor. Majoritatea dorea vot deschis, iar opoziţia vot secret.

Votul decisiv asupra noii Constituţii a fost dat la 21 noiembrie 1991, la Bucureşti, deşi iniţial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat ”pentru” şi 95 ”împotrivă”.

FSN, PUNR şi reprezentanţii minorităţilor altele decât cea maghiară au votat ”pentru”, cu câteva excepţii. PNŢCD şi PNL s-au pronunţat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc ”împotrivă”. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.

Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

După patru ani de la adoptarea Constituţiei României, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea ‘Zilei Constituţiei României’ pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea ‘Zilei Constituţiei României’ (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003.

Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului Jandarmeria Română are o ierarhie militară clară, stabilită prin lege. De la subofițeri și maiștri militari până la ofițeri și generali, fiecare grad indică poziția în structura militară și marchează un anumit nivel de […]

Citește mai mult

Actualitate

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei Peste 130.000 de oameni s-au înscris deja pentru a participa, pe 19 septembrie 2026, la ampla acțiune de curățenie „Let’s Do It, România!”. Organizatorii își propun ca ediția din acest an să stabilească un nou record de participare și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet România are, din 25 august 2026, un nou reper legislativ în materie de urbanism și construcții. Legea nr. 169/2026, prin care a fost adoptat Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, adună într-un singur cadru reguli care până acum […]

Citește mai mult