Actualitate

Zile libere plătite, la cerere, pentru femeile diagnosticate cu endometrioză. Proiectul de lege a fost aprobat de Senat

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Zile libere plătite, la cerere, pentru femeile diagnosticate cu endometrioză. Proiectul de lege a fost aprobat de Senat

Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede introducerea unei zile libere plătite pe lună pentru femeile care suferă de endometrioză, o afecţiune ginecologică dureroasă şi frecvent invalidantă. Beneficiul va fi acordat doar la cererea salariatei şi va necesita o recomandare din partea unui medic specialist în obstetrică-ginecologie, potrivit informaţiilor furnizate de News.ro.

Propunerea legislativă a trecut de Senat cu 77 de voturi „pentru”, 34 „împotrivă” şi 4 abţineri, marcând un pas important în recunoaşterea dificultăţilor cu care se confruntă femeile diagnosticate cu această boală. Proiectul va fi trimis acum la Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

Citește și: Zi liberă pentru părinți în prima zi de școală. Proiectul a trecut tacit de Senat

Conform iniţiativei, femeile cu diagnostic confirmat medical vor putea solicita o zi liberă plătită în fiecare lună, preferabil în perioada menstruaţiei, când simptomele endometriozei se intensifică. Amendamentele adoptate în comisiile de specialitate au clarificat faptul că acordarea zilei libere se face strict pe baza recomandării medicului specialist.

Ziua liberă va fi considerată vechime în muncă, iar salariata nu va fi dezavantajată din punct de vedere profesional. Iniţial, costurile sunt suportate de angajator, însă acesta va putea solicita ulterior decontarea parţială a sumei din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Modalitatea exactă de decontare urmează să fie stabilită printr-o hotărâre de Guvern, prin aprobarea normelor metodologice.

Proiectul beneficiază de sprijin politic din partea senatorilor AUR, POT, PSD, precum şi a mai multor parlamentari neafiliaţi, ceea ce îi oferă o susţinere transpartinică într-un domeniu în care, până în prezent, legislaţia nu oferea facilităţi specifice pentru pacientele cu endometrioză.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026 Guvernul a adoptat joi, 12 martie 2026, hotărârea privind majorarea salariului minim, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, care a descris măsura drept o decizie importantă pentru românii care muncesc „cinstit şi corect”. „Astăzi am deblocat o decizie importantă pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026 Guvernul a aprobat, joi, 12 martie, prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic

Ioana Oprean

Publicat

în

Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, joi, 12 martie 2026 o vizită oficială în România. Volodimir Zelenski a fost primit de către președintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii […]

Citește mai mult