Curier Județean

ZECI de șoferi beți sau drogați, prinși de polițiștii din Alba săptămâna trecută: Dosare penale și amenzi pe bandă rulantă

Ioana Oprean

Publicat

în

ZECI de șoferi beți sau drogați, prinși de polițiștii din Alba săptămâna trecută: Dosare penale și amenzi pe bandă rulantă

Douăzeci de conducători auto au fost depistați, săptămâna trecută, în timp ce conduceau sub influența alcoolului sau a drogurilor. Șapte dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar față de restul a fost luată măsura sancționării contravenționale. Poliția rutieră reamintește conducătorilor auto că șofatul este incompatibil cu consumul de alcool sau droguri.

Petrecerea Divorțaților

În perioada 05 – 11 decembrie 2022, polițiștii rutieri din județul Alba au organizat o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au testat 1.199 de conducători auto, privind consumul de băuturi alcoolice, aparatele etilotest indicând rezultate pozitive în 18 cazuri.

În 5 situații, valoarea indicată a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorii auto au fost conduși la spital unde le-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate, în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Totodată, în urma testărilor efectuate cu aparatele drogtest, pentru doi conducători auto a rezultat că erau sub influența substanțelor psihoactive și au fost conduși la spital pentru recoltarea mostrelor biologice.

Poliția rutieră reamintește conducătorilor auto că șofatul este incompatibil cu consumul de alcool sau droguri și le readuce în atenție câteva aspecte:

-Șansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice sau droguri.

-Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influența băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reținut, fără drept de circulație. Același articol de lege sancționează conducerea sub influența substanțelor psihoactive;
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibație alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenție și este sancționată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancțiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

-În ceea ce privește refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, sau a prezenței substanțelor psihoactive în organism, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult