Zeci de persoane și mașini verificate de polițiștii și jandarmii din Alba: Amenzi de peste 7.000 de lei și două permise de conducere reținute
Zeci de persoane și mașini verificate de polițiștii și jandarmii din Alba: Amenzi de peste 7.000 de lei și două permise de conducere reținute
Zeci de persoane și mașini au fost verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Au fost aplicate amenzi de peste 7.000 de lei și două permise de conducere au fost reținute.
În noaptea de 31 iulie/1 august 2026, polițiștii din municipiul Alba Iulia au organizat o acțiune, pe raza municipiului, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea unor situații de risc.

La acțiune, alături de polițiști, au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 125 de verificări de persoane și 69 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 40 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 7.097 de lei.
Au fost efectuate 42 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute două permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]
Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]
