Zeci de angajați din structurile MAI, în vizorul DNA. Sunt verificate actele depuse pentru subvenția la încălzire
Direcția Națională Anticorupție Alba verifică în aceste zile adeverințele de salariu depuse de mai mulți angajați din structurile Ministerului de Interne la dosarele de obținere a subvenției pentru încălzire.
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a confirmat astăzi faptul că ”procurorii au venit la primărie cu o listă foarte lungă de nume și au cerut să vadă actele depuse la dosar”. Hava a spus că pe listă sunt angajați ai Ministerului de Interne, fără să precizeze o structură anume și că probabil sunt verificate adeverințele de salariu pe care aceștia le-au prezentat când au solicitat ajutorul la încălzire.
Întrebat dacă aceste dosare au fost verificate de angajații Serviciului Social primarul a spus că în cazul în care există acte oficiale, respectiv adeverințe eliberate de instituții ale statului, nu se mai fac verificări deoarece acestea nu ridică suspiciuni.
Aceste verificări confirmă zvonul apărut în urmă cu aproximativ 3 luni, potrivit căruia un număr mare de angajați ai MAI sunt verificați de DNA. Presa locală a semnalat faptul că ar exista o anchetă pentru infracțiuni de corupție și că se fac audieri legate de eliberarea unor adeverinţe de venituri care nu corespundeau cu salariile înscrise în cărţile de muncă, fiind vorba însă despre obţinerea de credite bancare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]
Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica
Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]
