Voucherele educaționale ar putea fi majorate din 2023: Câți bani vor primii copiii din medii vulnerabile
Voucherele educaționale ar putea fi majorate din 2023: Câți bani vor primii copiii din medii vulnerabile
Cuantumul voucherelor educaționale ar putea crește începând cu anul școlar 2023-2024, a transmis Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene. Acest lucru va fi posibil după ce se va schimba mecanismul de acordare al acestor tichete pentru copiii din medii vulnerabile. Astfel, potrivit ministrului, valoarea voucherelor va crește de la 500 de lei, cât sunt în prezent, la 750 de lei.
„Vom gândi o platformă informatică dedicată pentru voucherele elevilor și vom folosi bazele de date de la ANAF, pentru a verifica venitul mediu pe membru de familie.
Pur și simplu, inspectoratele școlare au situația copiilor aflați în evidențe, iar de la Finanțe să preluăm veniturile pe membru de familie, să încercăm prin aceste baze de date – de la Finanțe și de la Ministerul Educației – să scoatem lista de beneficiari, cum am procedat la voucherele sociale când nu trebuie să depună nimeni cerere”, a precizat Boloș.
Un nou mecanism va fi de bun augur
În cadrul aceluiași discurs, oficialul a adus în discuție schimbarea „totală” a mecanismului care este una necesară, în contextul în care colaborarea autorităților cu inspectoratele școlare județene este greoaie.
„Schimbăm mecanismul în totalitate. Va fi cu o platformă dedicată. Cu inspectoratele școlare merge extraordinar de greu toată procedura. Și noi trebuia să le avem date înainte de începerea anului școlar, ca să se poată cumpăra rechizitele, și în august cumva să virăm acei bani pentru toți beneficiarii.
Lucrăm la un mecanism nou care va presupune ca, înainte de începerea anului școlar, să facem aceste viramente și să regândim, pentru că a crescut semnificativ numărul beneficiarilor acestui program, care este foarte așteptat de părinți și de către elevi”, a mai spus ministrul, potrivit celor de la Fanatik.
Cum pot folosi elevii banii
Ministrul Boloș a precizat că elevii din România își pot achiziționa haine, rechizite, cărți, indiferent de zona unde locuiesc sau mediul social din care fac parte cu ajutorul acestor vouchere educaționale oferite de Guvern.
„Vrem să le introducem inclusiv cumpărarea de carte, să-și poată cumpăra și cărți, poate chiar să creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei, să introducem mai multe facilități pentru a sprijini începutul de an școlar, cu hăinuțe, rechizite școlare, ghiozdan, cărți și tot ce le mai trebuie pentru parcursul educațional”, a mai spus Marcel Boloș.
Oficialul a transmis că aproximativ 190.000 de copii angrenați în sistemul educațional vor primi aceste vouchere până în prima săptămână din decembrie.
„Sigur le vor intra banii până cel târziu în prima săptămână din decembrie”, a apreciat ministrul Fondurilor europene.
Boloș a mai subliniat că restul de 55.000 de elevi vor primi banii până în februarie 2023, întrucât acestora nu le-au fost încă emise cardurile și „urmează procedura legală pentru atribuire, astfel încât să putem emite cardurile și să le încărcăm”.
În anul 2022-2023, 405.000 de elevi beneficiază de acest ajutor din partea statului, potrivit datelor emise de minister.
Sursa: infofinanciar.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sistemul caselor de marcat va fi modernizat: Ministerul Finanțelor anunță bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme
Sistemul caselor de marcat va fi modernizat: Ministerul Finanțelor anunță bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme Ministerul Finanțelor anunță un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Prin proiectul de Hotărâre de Guvern […]
Locuințe de stat 2026 | CREȘTERE EXPLOZIVĂ a tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aparținând domeniului public sau privat al statului
CREȘTERE EXPLOZIVĂ a tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aparținând domeniului public sau privat al statului Guvernul a aprobat joi, 2 aprilie 2026 actualizarea tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție, căminele pentru salariații companiilor, […]
Cum va fi VREMEA de FLORII 2026 în România: Meteorologii au actualizat prognoza pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA de FLORII 2026 în România: Meteorologii au actualizat prognoza pe 4 săptămâni Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au publicat marți, 31 martie 2026 estimările actualizate pentru evoluția vremii pe următoarele patru săptămâni. Conform acestei prognoze, începutul lunii aprilie 2026 va aduce temperaturi, în general, mai ridicate decât cele […]