Vouchere pentru alimente 2025: De câte ori se încarcă cardurile sociale și ce valoare au
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a discutat despre voucherele pentru alimente în anul 2025 pentru persoanele vulnerabile.
Acestea vor fi acordate şi în acest an, însă va fi schimbată periodicitatea acordării acestora, și anume, de la două luni la trei luni.
Prin urmare, vor fi acordate două vouchere, de 250 de lei fiecare, şi două pachete de alimente, de 125 de lei, a precizat, pentru agerpres, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Valoare vouchere pentru alimente 2025:
„Sunt prevăzute în buget. Anul trecut am avut şase rate, şase vouchere pe care le-am acordat sub formă de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 lei/voucher, dar începând cu anul 2025, periodicitatea acordării voucherelor se schimbă de la două luni la trei luni.
Practic, vom avea două vouchere de alimente acordate, în valoare de câte 250 lei, şi pachete de alimente, de asemenea două, în valoare de 125 lei.
Acordăm pentru 2.800.000 de beneficiari. Şi, sigur, cu noile restricţii pe care le avem din punct de vedere bugetar, vom încerca, după discuţia cu Comisia Europeană, să asigurăm inclusiv relocarea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, pentru ca resursa aceasta să fie asigurată pentru beneficiari”, a declarat Boloş.

Vouchere pentru elevi 2025:
De asemenea, ministrul a mai spus că sunt prevăzute şi voucherele pentru elevi, care se acordă o dată pe an, la începutul anului şcolar, în valoare de 500 lei. În total, 625.000 de elevi sunt beneficiari ai acestui tip de voucher.
„De asemenea, discutăm de voucherele pentru nou-născuţi, în valoare de 2.000 lei, care se acordă mamelor, în special celor care provin din grupurile sociale vulnerabile şi, sigur, voucherul educaţional, care este dedicat profesorilor pentru ceea ce înseamnă îmbunătăţirea competenţelor profesionale destinate activităţilor didactice şi pe care încercăm să le decontăm din fonduri europene”, a mai transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Biletele de tren se vor scumpi din nou începând cu 14 decembrie. Cât vor plăti în plus călătorii
Biletele de tren se vor scumpi din nou începând cu 14 decembrie. Cât vor plăti în plus călătorii Odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, respectiv în 14 decembrie, biletele de tren se vor scumpi. Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa a discutat despre acest subiect. Citește și: Cumulul pensie-salariu, modificat […]
Cum va fi VREMEA în România până la sfârșitul lunii noiembrie 2025: Ger, zăpadă și precipitații în mai multe zone din țară. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele două săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până la sfârșitul lunii noiembrie 2025: Ger, zăpadă și precipitații în mai multe zone din țară. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele două săptămâni Vremea se răcește brusc în toate regiunile țării, se arată în prognoza pentru perioada 17-30 noiembrie 2025, publicată de Administrația Națională de Meteorologie. Banat […]
Avertisment venit de la BNR pentru turismul din România: 5 miliarde de euro cheltuim mai mult ca români în afara ţării, decât cheltuiesc străinii la noi
Avertisment venit de la BNR pentru turismul din România: 5 miliarde de euro cheltuim mai mult ca români în afara ţării, decât cheltuiesc străinii la noi Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) atrage atenția că românii cheltuiesc cu 5 miliarde de euro mai mult în vacanțe în străinătate […]