Vouchere pentru alimente 2023: Cardurile vor fi alimentate cu 250 de lei în Săptămâna Mare
Vouchere pentru alimente 2023: Cardurile vor fi alimentate cu 250 de lei în Săptămâna Mare
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat joi la depozitul de alimente Oltina că cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare finanțate din fonduri europene va fi distribuită începând de joi, astfel încât beneficiarii să primească produsele înainte de sărbătorile pascale, conform Mediafax.
Citește și: Vouchere pentru alimente 2023: Peste 300.000 de români nu au mai primit banii pe card
„Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște. Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuție către beneficiari. În acest sens, am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus.
Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp. Totodată, avem în plan ca, în Săptămâna Mare, să încărcăm pe cardurile sociale o nouă tranșă din ajutorul de 250 lei pentru alimente și mese calde pentru toți cei 2,4 milioane de români beneficiari.
Este un sprijin care va conta, cu siguranță, în această perioadă. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher. Și pentru că vorbim despre produse în cea mai mare parte românești, vom ajuta în acest fel și producătorii naționali”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

