Actualitate

Vouchere de vacanță 2024: Cine le primește anul acesta și care este valoarea lor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vouchere de vacanță 2024: Cine le primește anul acesta și care este valoarea lor

Voucherele de vacanță 2024 se acordă după noi reguli anul acesta. Nu toți bugetarii vor mai putea beneficia de această facilitate, ci doar cei care nu depășesc plafonul stabilit de ordonanța trenuleț.

Voucherele de vacanţă vor fi acordate numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, iar valoarea acestora va creşte la 1.600 de lei, de anul viitor, conform Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat în toamna anului de Ministerul Finanţelor.

Ce angajaţi mai primesc vouchere de vacanţă în 2024

4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat au primit începând cu data de 1 ianuarie 2024 vouchere de vacanţă. Acestea vor putea fi acordate până pe 21 decembrie 2026 tuturor angajaţilor din mediul privat care au un contract individual de muncă. În cazul în care sunt angajaţi care au mai multe astfel de contracte, aceştia trebuie să aleagă un singur angajator de la care să primească aceste vouchere.

Citește și: Vouchere de 10.000 de lei pentru românii care locuiesc la curte: Cum se pot obține banii

 

Valoarea voucherelor este de 1.450 lei

Voucherele sunt în valoare de 1.450 de lei şi se acordă de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz. Impactul bugetar este de peste 6 miliarde de lei, însă estimările arată că 60-65% din această sumă se va întoarce la bugetul de stat prin TVA, taxe şi impozite. Proiectul care a trecut tacit de Senat are ca scop impulsionarea economiei, industriei Horeca şi turismului. Camera Deputaţilor este însă for decizional.

Unitățile emitente de vouchere de vacanță, pe suport hârtie și/sau electronic, autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, sunt următoarele :

EDENRED ROMÂNIA SRL – edenred.ro
UP ROMANIA SRL – upromania.ro
PLUXEE ROMÂNIA SRL – pluxee.ro

Unitatea emitentă de vouchere de vacanță, pe suport hârtie, autorizată de Ministerul Finanțelor Publice, este următoarea:

Cum pot fi folosite voucherele de vacanță

Odată ce a primit voucherele de la angajator, beneficiarul alege agenția, hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde dorește să meargă în vacanță. Verifică, apoi, dacă unitatea aleasă este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță pe care le-a primit. Beneficiarul merge apoi la hotel/pensiune/agenție, etc. și plătește pur și simplu cu voucherele. Valoarea totală este de 1450 de lei. Filele au valori de 50 sau de 100 de lei.

Pot fi vândute

Nu. Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

Sunt diferențe de preț între pachetul plătit cu vouchere și cel plătit cash

Este interzis ca pachetul plătit prin voucher să fie mai scump decât cel plătit cash – se retrage licența agenției care face acest lucru.

Sunt impozitate

Voucherele de vacanță sunt scutite de plata CAS și CASS. Potrivit Codului Fiscal, voucherele se impozitează doar cu 10%. Acest lucru nu se traduce, însă, printr-un impozit fix de 145 de lei, ci implică un calcul bazat pe grila de salarizare și de deduceri.

Când expiră voucherele de vacanţă

Voucherele au o perioadă de valabilitate de un an de la DATA EMITERII.

Ce anume pot cumpăra cu voucherele de vacanță

Tichetul poate acoperi mai multe tipuri de plăți. Pachetul, însă, obligatoriu trebuie să includă cazare, apoi transport, mâncare, agrement, tratament balnear.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice”

Ioana Oprean

Publicat

în

Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice” La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, vineri, 30 ianuarie 2026, o Ordonanță care modifică reglementările în vigoare din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului. Noile reglementări debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcții, a lucrărilor de […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în acest an, lista medicamentelor compensate și gratuite va fi completată cu 33 de noi medicamente, iar lista de boli pentru care sunt compensate substanțele deja incluse va fi extinsă. „Pentru pacienţi, […]

Citește mai mult

Actualitate

Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere

Ioana Oprean

Publicat

în

Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere Românii care locuiesc la bloc mai primesc o veste proastă de la Guvern, după ce abia s-au împăcat cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat. Magazinele situate la parter ar urma […]

Citește mai mult