Volley Koniz – Volei Alba Blaj 3-2, în primul meci din „16-imile” Cupei CEV *Calificarea se joacă miercuri la Sibiu
La 3 ani de la înfiinţare, Volei Alba Blaj a debutat în această seară în CEV Cup, a doua competiţie din Europa ca valoare, cu o înfrângere dramatică în deplasare contra vicecampioanei Elveţiei, Volley Koniz, scor 2-3 (25-22, 25-15, 21-25, 23-25, 12-15). Volei Alba Blaj a avut 2-0 la seturi, însă elveţiencele au revenit şi au reuşit să împingă întâlnirea în set decisiv pe care l-au şi câştigat. Întrecerea a fost una specială pentru Ioana Nemţanu, voleibalista care a fost transferată de medaliata cu bronz a campionatului românesc, Volei Alba Blaj tocmai de la vicecampioana Elveţiei
*Sergiu Ştefănescu: „Am avut meciul în mână”
„Este păcat pentru că am condus cu 2-0 la seturi şi am pierdut, practic am avut meciul în mână. Sunt mulţumit de prima prestaţie europeană a echipei noastre, dar rămân regretele. Putem obţine calificarea la Sibiu, unde trebuie să câştigăm 3-0 sau 3-1, pentru a evita setul de aur„, a declarat preşedintele Sergiu Ştefănescu.
Darko Zakoc a mizat pe Adina Salaoru, Natasha Matseichyk, Tsvetelina Zarkova, Katja Medved (libero), Martina Utla, Naoko Hashimoto, Ioana Nemţanu, au mai intrat Adina Stanciu, Jacqueline Souza, Roxana Ivanof, n-au jucat Adriana Dudnic, Ramona Rus.
După succesul răsunător contra vicecampioanei României, Dinamo Bucureşti, scor 3-0, Volei Alba Blaj a fost foarte aproape de o nouă victorie de răsunet, de această dată în CEV Cup la primul meci disputat de formaţia din judeţul Alba, contra vicecampioanei Elveţiei, Volley Koniz. Primul set a fost tranşat de blăjence în 28 de minute, sportivele antrenate de Darko Zakoc impunându-se cu 25-22. În cel de al doilea set prestaţia blăjencelor a fost mai categorică, iar în numai 23 de minute voleibalistele din judeţul Alba au făcut instrucţie cu elveţiencele pe care le-au învins cu 25-15. În setul al treilea Volley Koniz a reuşit să se impună cu 25-22 şi să prelungească suspansul acestei prime manşe din cadrul şaisprezecimilor Cupei Cev. Cel de-al 4-lea set a durat cel mai mult în acest meci, fiind nevoie de o jumătate de oră pentru ca o echipă să se impună. Deşi au fost numeroase răsturnări de scor Volley Koniz a câştigat cu 25-23 şi s-a ajuns la setul de aur. În setul decisiv, Volley Koniz s-a impus cu 15-12 şi a reuşit in extremis să câştige această partidă. Returul va avea loc miercuri, 26 noiembrie la Sala Sporturilor din Sibiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea
CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”, în ultima etapă a turului în Liga 3, Seria 7! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la […]
Video: CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba”!
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului Ligii 3 | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba” Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la Micești, cu concitadina CS Universitar Alba Iulia, la debutul lui Mihai Manea pe […]
Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027
Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027! Transylvania Open WTA250 intră într-o nouă etapă de dezvoltare și își propune să ducă experiența tenisului dincolo de terenul de joc. Sub conceptul ”Trăiește tenisul-spectacol! Match time. Showtime!”, cea de-a șaptea ediție a turneului WTA 250 care va […]
