Vis și iluzie

M-am trezit, după mai bine de 23 de ani de la acel decembrie umed și cețos în care am ieșit în stradă și am asaltat primăria orașului, că mi-am pierdut visurile. Atunci când am preluat administrația orașului am visat cu ochii deschiși și am văzut în fața mea o țară bogată, o țară guvernată democratic și bine, o țară în care eu și toți ceilalți aveam cam tot ce ne trebuia. Poate ceea ce am văzut atunci nu a fost un vis. Aproape sigur că nu a fost vis. Mai degrabă a fost o iluzie, o iluzie deșartă. Astăzi visul, sau iluzia, de atunci a dispărut în negura frământată a vremurilor tulburi pe care le-am parcurs. Totul a fost distrus fără remușcări de șacalii în care am investit încredere. Totul a fost distrus și în locul țării visate atunci, a frumosului vis, iluzoriu, ne-am trezit într-o mare de nefericire. Românii de atunci au văzut cum încet, dar sigur, tot ce s-a realizat prin truda și sacrificiul lor „s-a dus pe apa sâmbetei”. Mii de uzine și zeci de combinate au dispărut în buzunarele unor potentați ai vremii, oameni care au făcut posibilă instaurarea sentimentului de derută și nefericire a peste douăzeci de milioane de oameni, în majoritatea lor șomeri sau ștergători de dosuri bătrâne prin Europa.
Am citit câteva sondaje în care se spunea că nu știu căte zeci de procente dintre români regretă epoca în care ziceam că o ducem rău, sondaje care spuneau că zeci de procente gândesc că de fapt asuprirea de atunci era floare la ureche în comparație cu asuprirea libertății de a nu avea cu ce să-ți asiguri traiul de zi cu zi. Sunt oameni și nu puțini, chiar din ce în ce mai mulți, care afirmă că sunt urmăriți permanent de remușcări deoarece au pierdut pariul cu viitorul și au ajuns într-un prezent lipsiti de perspectivă. Poate că nefericirea lor este un pas înainte, un stimul înspre fericirea pe care o visau atunci, cu ani buni în urmă.
Vi se pare că ceea ce am afirmat este o banalitate? Nu, nu este o banalitate. Este mai degrabă un stimul pentru a-mi dori, din ce în ce mai des să fiu altcineva, un altcineva mai puternic pentru a putea lupta cu valul ce ne împinge spre naufragiul devastator care se prefigurează pentru țară și popor. Gândul că toate visele, sau aproape toate visele noastre au eșuat sau sunt pe cale de a eșua mă va urmări mereu. La fel ca și altora mulți dintre românii care au asistat la evoluția și involuția acestei țări îmi este greu să accept dărâmarea acelei libertăți ireale de atunci și înlocuirea ei cu o realitate posibil mai cruntă decât coșmarul secolului trecut.
Acestea sunt visele mele, sau au fost visele mele… le-am lăsat libere să zboare. La fel ca alții mulți aș vrea să devin atotputernic să mișc din loc munții… dar totul este o ruină în țară. Din ce a fost odată a rămas doar molozul, doar cioburile libertății noastre…

Dorel Lazăr
jurnalist independent

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

5 Comentarii

lazaroiu 5 martie 2013 at 8:27

D-te si te pisa ca esti palid!

lazaroiu 5 martie 2013 at 8:29

Du-te si te pisa ca esti palid!, aia care regreta sunt toti niste handicapati , pot sa tot regrete ……

al de jos 5 martie 2013 at 9:52

cetateanul asta mai stie altceva in afara sa arunce cuvinte fara sens? Ma rog..fara sens in felul care le arunca….

gaspar 5 martie 2013 at 10:18

de ce nu se scrie un articol despre senghen sa inteleaga tot albaiulianul adevarul.

in rest putem visa cu ochii deschisi inca 1000 de ani.

mikiduta 6 martie 2013 at 13:10

M-am topit; a dreaq vise; unde putem gasi pe talentatul Domn sa-l rugam sa ne mai graiasca!

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...