Vino, Ţepeş, doamne…!

    Citesc, atât cât ne-a mai rămas, despre Vlad Ţepeş. Acest superb şoim al istoriei noastre, transformat de unii care nici măcar nu au călcat vreodată în ţara asta, în drac, în dragon, în Dracula! Toate spaimele turceşti şi occidentale au luat chip, sub chipul acestui uriaş domnitor român. Toţi s-au temut de el, pentru că a făcut „lucruri atât de peste fire”, încât nu i s-a putut lua ţara. Decât după moartea lui. Mie, Vlad Ţepeş mi se pare mai mare decât însuşi bunicul său Mircea cel Mare (respectiv cel Bătrân), pentru că Mircea avea de înfruntat un imperiu otoman abia în formare, o adunătură de păstori de capre şi de cămile, în timp ce Vlad înfrunta pe cuceritorul Constantinopolului, pe Mahomed al II-lea, cel care înfricoşa întreaga Europă cu o armată de profesionişti. Dacă el a reuşit să-l sperie şi pe acesta, înseamnă că a avut mai mult decât geniu militar: a avut geniu în ceea ce priveşte psihologia maselor, folosind o armată mică pentru a speria una mare (asiatică, îndopată cu poveşti şi cu superstiţii), dar mai mult decât atât, a avut geniu şi viziune în ceea ce priveşte dreptatea socială şi organizarea statului. Sărut mâna, domnule Eminescu. Mie mi-aţi deschis ochii, atunci când l-aţi invocat pe Ţepeş! Să tai cancerul social reprezentat de milogii şi cerşetorii cât se poate de sănătoşi, e un act de curaj! Nu de cruzime. Aşa cum trebuie el repetat acum, faţă de cei ce umplu drumurile şi anticamerele serviciilor sociale, sub tot felul de forme: persoane cu handicap, persoane „discriminate”, persoane cu „merite” precum zecile de mii de „revoluţionari” (care habar nu au ce anume a fost Revoluţia) etc. Dar, şi mai şi, să tai boierii care au dus ţara de râpă… Ei bine, acesta e un act de mare curaj în guvernare.
Am văzut de curând filmul „Vlad Ţepeş”, cu Ştefan Sileanu în rolul principal, şi m-am frisonat, de-a dreptul, la câteva replici. În film (dar e posibil să se fi întâmplat şi în realitate), Vlad le cere boierilor, care au dus ţara de râpă, să o readucă acolo unde merită. „Asta a ajuns ţara de pe urma dezbinărilor voastre smintite (…) Şi nu vă voi judeca acum, zice el, ar însemna să cadă prea multe capete. Un singur lucru vă cer: voi aţi adus ţara acolo unde este? Voi să o duceţi acolo unde se cuvine să fie! Iar fiecare om să fie propriul său judecător. Să hotărască el singur, dacă rămâne sau pleacă dintre oameni… Ce poate fi mai drept decât asta?” Şi, cu toate acestea, a fost demonizat, transformat în „Dracula”, de către saşii braşoveni (cărora le interzisese comerţul fără taxe în Ţara Românească), de către propriii săi boieri şi, desigur, de către duşmanii din exterior. Din păcate istoria se repetă. Acum, mai mult decăt oricând, avem nevoie de un Ţepeş. Şi, parafrazând un alt mare domnitor român, pe Mihai Viteazul, închei aşa, pentru toţi cei cu suflet românesc: „O viaţă avem, români, şi o cinste. Deşteptaţi-vă, că aţi dormit destul!”

Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI