ASTĂZI:„Suflet de român”- Mare spectacol folcloric în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia. Publicul, invitat să poarte elemente tradiţionale
Un mare, mare, spectacol de muzică populară se anunţă vineri, 29 august, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia. Este vorba despre spectacolul folcloric „Suflet de român”, ce va reuni în „Cealaltă Capitală” peste 40 de artişti îndrăgiţi de muzică populară din toată ţara. Ioan Bocşa, Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Dumitru Fărcaş, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, sunt doar câţiva dintre aceştia. Spectacolul va începe la ora 19.00, iar accesul este liber pentru toţi cei care iubesc cântecul popular. În Cetate va avea loc şi o paradă a portului popular, chiar înainte de spectacol, în cadrul unei acţiuni „Fii popular!”, iar publicul mândru că este român este invitat să îmbrace cămaşa tradiţională sau chiar întreg costumul, pentru a duce astfel mai departe tradiţia românească.
Piaţa Cetăţii Alba Carolina va răsuna vineri de vocile celor mai mari nume ale muzicii populare. Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Ionuţ Fulea, Dumitru Fărcaş, Sava Negrean Brudaşcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Ionescu Capitănescu, Constantin Enceanu, Traian Jurchela, Viorica Macovei, Adriana Stanca, Alexandru Pugna, Roxana Reche sunt cei care care vor încălzi sufletele românilor cu cântece pe care mulţi le-au auzit în tinereţe sau copilărie. Alături de aceştia, vor urca pe scenă tineri interpreţi din întreaga ţară: Oana Bozga, Alexandru Bradatan, Ina Todoran, Bogdan Toma, Virginia Irimuş, Adina Popa, Traian Stoiţă, Codruţa Rodean, Paul Ananie, Teodora Zarnescu, Sebastian Stan, Emilia Dorobantu, Andreea Haisan, Iulia Bucur, Olimpia Luciu Guzu, Răzvan Năstăsescu, Daniel Pop, Cătălin Haşa, Vladuta Lupau, Maria Roşu. Nici dansul nu va lipsi. Ansamblul Folcloric „Doina Arieşului” din Câmpia Turzii vine să întindă hora în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, împreună cu toţi cei prezenţi.
Înaintea acestui spectacol, ce va reuni în inima României cei mai îndrăgiți interpreți de folclor din țară, participanții la Tabăra interpreților de folclor „Artistul între tadiţie şi actualitate”, ce se desfăşoară în perioada 28-30 august la Alba Iulia, vor defila prin Cetate invitând publicul să îmbrace cămaşa populară, IA tradițională sau chiar întreg costumul tradițional. Este vorba despre o acţiune intitulată „Fii popular!”, ce are ca scop conștientizarea publicului asupra importanței păstrării tradițiilor strămoșești și a folclorului autentic.
„Prin acest proiect „Fii popular” se doreşte conştientizarea a cât mai multor oameni de importanţa portului popular tradiţional. Dorim ca prin prezenţa noastră pe stradă în costum popular să atragem atenţia asupra aspectului şi ţinutei deosebite a acestui port. Practic, prin acest proiect, invităm oamenii care vor participa la spectacolul din 29 august să poarte elemente tradiţionale, precum costume populare, opinci, palarie, şerpar, etc.”, a declarat Ionuţ Fulea, iniţiatorul proiectului.
Totodată, Fulea a declarat că se simte onorat că i s-a încredinţat un capitol aşa important din ceea ce poate defini acest oraş. A promis ca prin tot ceea ce face să ducă mai departe tradiţia românească şi frumuseţile oraşului Alba Iulia.
Reamintim că, în cadrul Taberei interpreților de muzică populară are loc şi o preselecţie pentru copii şi tineri pasionaţi de folclor. Citiţi mai multe aici.
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia şi Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România, va fi prezentat de Iuliana Tudor, cunoscuta prezentatoare TV.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Un antreprenor din Alba critică administrația locală pentru lipsa de implicare în organizarea unui eveniment a cărui primă ediție a fost apreciată: „Dacă nu este o sursă de aruncat bani publici, este tras pe linie moartă”
Un antreprenor din Alba critică administrația locală pentru lipsa de implicare în organizarea unui eveniment a cărui primă ediție a fost apreciată: „Dacă nu este o sursă de aruncat bani publici, este tras pe linie moartă” Cosmin Matieș, antreprenor și proprietarul unui restaurant din Alba Iulia, a publicat un text, pe o rețea de socializare, […]
Inteligență Artificială pentru Automatizarea Proceselor, program de studii de masterat în pregătire la Universitatea din Alba Iulia
Inteligență Artificială pentru Automatizarea Proceselor, program de studii de masterat în pregătire la Universitatea din Alba Iulia Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a aprobat recent demararea procedurilor necesare pentru inițierea programului de studii universitare de masterat Artificial Intelligence for Process Automation (Inteligență Artificială pentru Automatizarea Proceselor), domeniul de master Informatică, cu durata […]
RISEN: Vocea elevilor care poate contribui la schimbarea școlii. Cum pot completa tinerii din Alba formularul cu privire la experiențele din anul de învățământ 2025-2026
RISEN: Vocea elevilor care poate contribui la schimbarea școlii. Cum pot completa tinerii din Alba formularul cu privire la experiențele din anul de învățământ 2025-2026 Elevii și cadrele didactice din județul Alba sunt invitați să participe la RISEN, un demers național care urmărește să ofere o imagine cât mai clară asupra respectării drepturilor elevilor și […]