VINERI| Sărbătoarea IEI la Alba Iulia: Expoziții de cămăși tradiționale și fotografie etnografică, film documentar și șezătoare
În ajun de Sânziene, pe 23 iunie, albaiulienii și nu numai sunt invitați să participe la ”Sărbătoarea iei”, eveniment dedicat Zilei Universale a iei și sărbătorii tradiționale a Sânzienelor, care va avea loc vineri, 23 iunie 2023, începând cu ora 14, la Galeria de Artă Alba Iulia.
A sosit acel moment din an în care sărbătorim cea mai plină de semnificații zi a verii, din punctul de vedere al tradițiilor. Sărbătoarea Sânzienelor și Ziua universală a iei ne oferă, în fiecare an, un prilej de reîntâlnire cu tradițiile autentice și de a trăi bucuria de a fi împreună, ca o mare familie care își prețuiește trecutul, se bucură de prezent și privește cu speranță spre viitor.
Primăria Alba Iulia vă invită să participați la ”Sărbătoarea iei”, eveniment dedicat Zilei Universale a iei și sărbătorii tradiționale a Sânzienelor, care va avea loc vineri, 23 iunie 2023, începând cu ora 14. Evenimentul va începe, la Galeria de Artă Alba Iulia, cu vernisajul Expoziției personale de cămăși tradiționale a doamnei Maria Anca, singurul reprezentant al județului cooptat în grupul de lucru care a documentat dosarul UNESCO pentru ia cu altiță, intrată în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanității.
Tot la Galeria de Artă Alba Iulia, va fi vernisată expoziția de fotografie etnografică ”Claca de coasă”, a Bibliotecii Județene ”Lucian Blaga” Alba, acest vechi obicei – descris în trecut de etnograful Ovidiu Bârlea – urmând să fie prezentat așa cum a fost surprins la Mogoș. De asemenea, preotul paroh Călin Oprean din Mogoș va vorbi despre tradițiile și obiceiurile de Sânziene în satul românesc.
Participanții la eveniment vor parcurge apoi Bulevardul Transilvaniei și vor oferi flori de sânziene trecătorilor.
Manifestările dedicate Zilei universale a iei vor continua la sediul Centrului ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia, din strada Gladiolelor 3A, cu vernisajul expoziției colective ”Satul românesc” a Atelierului de pictură din cadrul centrului.
Reprezentanții Bibliotecii Județene ”Lucian Blaga” Alba vor prezenta o expoziție de carte de specialitate, după care cei prezenți vor avea șansa de a lua parte la o șezătoare tradițională, cu participarea interpreților de folclor Toma Ioan Cosmin și Tudor Limbean, precum și a unor invitați surpriză.
De asemenea, în cadrul șezătorii, va fi prezentat filmul documentar ”Ițe de Sălciua. Povestea Tezaurului Uman Viu Olivia Tima”.
Evenimentul este organizat de Centrul ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba.
Vă așteptăm să ne bucurăm cu toții, de la copii la seniori, de o zi în care să participăm împreună la cele mai frumoase tradiții ale verii!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]
Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura
Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]
