Viitorul Sântimbru, victorie clară cu Inter Cristian și calificare în finala Cupei României, faza regională
Rezultat excelent realizat de Viitorul Sântimbru, reprezentanta Albei, în faza regională, echipa din Galtiu câștigând clar, în deplasare cu Inter Cristian, scor 3-0 (2-0), rezultat în urma căruia s-a calificat în finala Regiunii 3, cu maximum de puncte și fără gol primit.
Cu un golaveraj de 13-0 și două victorii din tot atâtea jocuri, formația pregătită de Adrian Bicheși a realizat deja o performanță. În județul Brașov, vizitatorii au dominat copios întâlnirea, ratând o sumedenie de ocazii.
Au marcat Brânză (11, reluare cu latul la corner Ivașcu, și 29, penalty, obținut de P. Truță), iar în actul secund a mai punctat B. Popa (63, la un nou corner Ivașcu). Din minutul 32, gazdele au evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Avarvarei.
„O calificare pe deplin meritată! Felicit jucătorii pentru efortul depus. Am întâlnit o echipă bună, omogenă și determinată, dar experiența grupului nostru și-a spus cuvântul. Așteptăm cu încredere finala de sâmbăta viitoare„, a spus Adrian Bicheși.
În cealaltă grupă, ACS Arcuș – CS Gheorgheni 2-5 și ASF Pogăceaua – ACS Arcuș 7-3, iar oponentul Viitorului Sântimbru se va decide miercuri, 17 iulie, la disputa CS Gheorgheni – ASF Pogăceaua, echipa lui Adrian Bicheși urmând să evolueze în deplasare în finala din 20 iulie.
Viitorul: Ov. Barna (35, A. Anghel) – D. Anghel (86, B. Suciu), B. Popa, B. Popescu (86, Sicoe), Birk, Goguța, P. Truță (68, Ov. Crișan), An. Moldovan, C. Olălău (68, A. Olălău), Brânză, Cr. Ivașcu; rezervă Petrașcu. Antrenor Adrian Bicheși.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Partida Unirea Sântana (locul 7, 17 puncte) – CSM Unirea Alba Iulia (locul 1, 26 de puncte), sâmbătă, 7 noiembrie, ora 14.00, „Unirea” (în tur 0-1), este una aparte pentru apărătorul Denis Giosu, echpier al gazdelor, după ce până în var[ a evoluat în „alb-negru” Masivul fundaș a marcat goluri extrem de importante pentru candidata […]
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba” în prima etapă a returului | CSM Unirea Alba Iulia, descindere la Sântana, CSU Alba Iulia – caută prima victorie!
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba” în prima etapă a returului din Liga 3| CSM Unirea Alba Iulia, descindere la Sântana, CSU Alba Iulia – caută prima victorie! Prima rundă din returul Seriei 7 din Liga 3 propune un nou derby „de Alba”, la Tiur, între CIL Blaj și Metalurgistul Cugir. Vineri, CSU […]
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia Aiudeanul Andrei Cordea este pe punctul de a încheia aventura la CFR Cluj, după ce negocierile cu formația chineză Yunnan Yukun au ajuns la un […]
