Rămâi conectat

Curier Județean

VIDEO: Viața culturală a județului Alba, promovată de 12 ani prin Festivalul –concurs ”Cultură pentru Cultură”. Prima etapă din 2017, în 21 mai, la Negrileasa

Alexandra Mates

Publicat

în

De 12 ani, județul Alba are un festival prin care își promovează cultura și tradițiile din comunitățile locale. Este vorba despre Festivalul concurs ”Cultură pentru Cultură”, un eveniment cultural unic în Europa, ce are ca scop cercetarea, promovarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural material și imaterial din județul Alba. 

Ediţia din acest an a festivalului va debuta, duminică, 21 mai, la Poiana Narciselor de la Negrileasa. Ajuns la cea de-a XII-a ediţie, festivalul se va desfăşura în perioada 21 mai – 9 iulie la Negrileasa, Loman, Ciugud şi Unirea, iar finala concursului va avea loc la Alba Iulia în 9 iulie.

Începând din 2017, festivalul aduce şi o serie de noutăţi cum ar fi încurajarea comunităţilor locale să participe cu câte două reprezentanţii pentru fiecare secţiune şi/sau subsecţiune, dacă una dintre reprezentanţii este realizată de către comunitatea uneia sau mai multor minorităţi naţionale. Astfel începând cu ediţia din acest an a festivalului – concurs la secţiunea „Spectacol folcloric” a fost introdusă subsecţiunea „Minorităţi naţionale”.

Elit - Gustul Desăvârșit

” Ca și obiective principale, ne propunem să aducem în prim plan educația culturală și artistică a tinerilor și a copiilor din județ, să promovăm și să valorificăm potențialul cultural al județului Alba. Etapa finală de la Alba Iulia are câteva argumente legate de apropierea cu pași foarte repezi de Centenarul Marii Uniri 2018, pentru a face să spunem o repetiție generală cu privire la colaborarea instituțională, colaborarea cu comunitățile locale, cu formațiile locale, tocmai pentru a veni în fața nu doar a județului, ci a întregii țări, și poate nu numai, în anul 2018 cu cât mai multe dacă nu cu toate comunitățile locale din județul Alba, pentru că știm foarte bine care este diversitatea obiceiurilor și tradițiilor în județul Alba a declarat prof. Alexandru Pal – managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Potrivit acestuia, până în prezent, la cele 11 ediții ale festivalului au participat 43 de comunități locale din cele 67 din județ, iar anul acestase va încerca implicarea unui număr de 50 de comunități diferite.

Acum, la 12 ani de la prima ediție, ne apropiem undeva la 50 de unități administrative, comune, care au viață culturală. În afară de căminul cultural, cu tot ce înseamnă folclor și obiceiuri, de la început a apărut preocuparea legată de meșteșuguri, gastronomie, arhitectură și de tot ce este mai reprezentativ pentru fiecare localitate. Printre altele, ne-am dorit ca fiecare localitate și locuitor al județului Alba să aibă o identitate a sa, să știe de unde aparține și să fie până la urmă mândru că este locuitor al județului, al comunei, al satului respectiv”, a spus președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

În urma concursului, la etapele zonale vor fi acordate premii pentru conservarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural material şi imaterial din judeţul Alba comunităţilor care participă în concurs la cel puţin 3 secţiuni şi amenajează cortul pus la dispoziţie cu tema ,,Gospodăria tradiţională românească”, în condiţiile de participare impuse prin regulament. Participarea echipelor trebuie să fie doar cu elemente autentice de patrimoniu cultural material şi imaterial din zona etnofolclorică pe care o reprezintă. În urma rezultatelor constatate şi consemnate de către membri juriului, va fi realizat un clasament pe fiecare secţiune şi subsecţiune, iar cei clasaţi pe locul I vor avea dreptul să participe la etapa finală a concursului care va avea loc în 9 iulie la Alba Iulia.

Secţiunile şi subsecţiunile concursului sunt:

Secţiunea 1 – Obiceiuri tradiţionale

Secţiunea 2 – Spectacol folcloric, cu subsecţiunile:

Subsecţiunea 2.1 – Dans tradiţional

Subsecţiunea 2.2 – Solist vocal

Subsecţiunea 2.3 – Solist instrumentist

Subsecţiunea 2.4 – Cor popular/grup vocal

Subsecţiunea 2.5 – Grup instrumental

Subsecţiunea 2.6 – Minorităţi naţionale

Secţiunea 3 – Meşteşuguri tradiţionale

Secţiunea 4 – Gastronomie tradiţională

Premiile oferite la etapa finală sunt:

  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Obiceiurilor tradiţionale din Judeţul Alba – 6.000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Dansurilor tradiţionale din Judaţul Alba – 5.000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Muzicii vocale tradiţionale din Judaţul Alba – 2000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Muzicii instrumentale tradiţionale din Judeţul Alba – 2000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Muzicii vocale tradiţionale de grup din Judeţul Alba – 4.000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Muzicii instrumentale tradiţionale de grup din Judeţul Alba – 4.000 de lei
  • Premiul pentru promovarea diversităţii şi dezvoltarea dialogului între culturi – 4.000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Meşteşugurilor tradiţionale din Judeţul Alba – 4.000 de lei
  • Premiul pentru respectarea, protejarea, promovarea şi valorificarea Gastronomiei tradiţionale din Judeţul Alba – 4.000 de lei
  • Premiul special pentru conservarea, promovarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor din Judeţul Alba – 1.500 de lei
  • Premiul special pentru revalorizarea şi reinserţia Patrimoniului Cultural material şi imaterial în viaţa comunităţilor locale – 1000 de lei

Festivalul – concurs de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură” este un proiect cultural unic în Europa care îşi propune să promoveze valorile, obiceiurile, gastronomia şi tradiţiile autentice ale Albei astfel încât criteriile generale de evaluare în cadrul concursului sunt doar două respectiv autenticitate (cu o pondere de 90%) şi valoare artistică (cu o pondere de 10%).

Poiana Narciselor de la Negrileasa – un loc minunat plin de legende

Poiana Narciselor, zonă în care va debuta în acest an Festivalul – concurs de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură”,  este o arie protejată din anul 1995, iar rezervaţia, a cărei suprafaţă este de circa 45 de hectare, se află în Munţii Metaliferi, la est de Vârful Vâlcoi (1.348 m), între Valea Negrilesei şi Valea Grozei. Poienile cu narcise se află pe versanţi la o altitudine de peste 1.000 de metri şi sunt  spectaculoase pentru fiecare turist care ajunge în zonă.

Poiana Narciselor de la Negrileasa are şi o legendă potrivit căreia o pasăre măiastră ar fi poposit în zonă să se odihnească iar câţiva ciobani au zărit-o şi au vrut să o prindă gândindu-se că vor folosi penele colorate ale acesteia la împodobirea pălăriilor. Pasărea a prins însă glas omenesc şi s-a rugat de ciobani să o cruţe promiţându-le în schimb că va umple poiana din zonă cu penele ei colorate, iar acestea vor răsări an de an pentru a-i bucura pe oamenii zonei. Localnicii spun că de atunci ar fi apărut ca prin minune poienile de narcise de la Negrileasa şi, an de an, florile răsar fiind o bucurie pentru toţi cei care poposesc în zonă.

La Poiana Narciselor se poate ajunge pe DN 74 Alba Iulia – Abrud, apoi pe DJ 107 până la Bucium, comună pe raza căreia se află rezervaţia. De aici accesul se face pe un drum comunal până spre satul Valea Negrilesei de unde se urcă pe un drum forestier până la limita rezervaţiei.

Suma alocată anul acesta de CJ Alba pentru Festivalul concurs ”Cultură pentru Cultură” este de 250.000 de lei, din care  145.000 de lei este fondul brut de premiere.

[nggallery id=3976]


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Aiudeanul Levente Ioan Polgar, invitat la ”Ştafeta Veteranilor”, ediția a IX-a: Va încheia și anul acesta ștafeta la Carei

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Aiudeanul Levente Ioan Polgar, invitat la ”Ştafeta Veteranilor”, ediția a IX-a: Va încheia și anul acesta ștafeta la Carei

Ultramaratonistul aiudean Levente Ioan Polgar a acceptat invitația de a participa și anul acesta la competiția ”Ștafeta Veteranilor”, ajunsă la ediția a IX-a.

„Bucuros voi onora și în acest an invitația de a lua parte în Ștafeta Veteranilor, ediția a IX-a, Oradea – Carei, ultimul schimb din segmentul albastru. La Carei, pe 25 Octombrie se va uni cu cele 2 culori, Roșu și Galben astfel vor forma drapelul României.

Este o sarcină grea pentru că în aceste trei culori ai ștafetei pun multă speranța și efort câteva mii de oameni cu inima la Eroii de azi și ieri! Care trebuie să ajungă întocmai și la timp la Carei!”, a scris Levente pe Facebook.

Elit - Gustul Desăvârșit


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Cursuri de înot gratuite pentru elevii de clasa a doua din Alba Iulia, la Bazinul Olimpic: Când vor avea loc

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Cursuri de înot gratuite pentru elevii de clasa a doua din Alba Iulia, la Bazinul Olimpic: Când vor avea loc

Începând cu această săptămână, Bazinul Olimpic Alba Iulia va fi deschis pentru agrement, de luni până vineri între orele 7-11 și 17-22, iar sâmbătă și duminică va fi deschis între orele 7-22.

În cursul săptămânii, în intervalul 11-17, vor avea antrenamente elevii de la Liceul Sportiv și sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia.

Totodată, începând ce această săptămână, în intervalul orar 11-14, se desfășoară proiectul Consiliului Local Alba Iulia ”Educație și sănătate prin înot”, prin care elevii de clasa a doua din școlile municipiului Alba Iulia beneficiază de cursuri de înot gratuite.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cursurile de inițiere înot se vor desfășura de luni până vineri, între orele 17-19, precum și sâmbăta între orele 9-15.

Elevii vor fi însoțiți de învățători și vor beneficia de ședințe de înot, conform programului stabilit pe zile, unități de învățământ și număr de elevi. Fac excepție de la programul stabilit zilele libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale.

Ședința durează 1.5 ore și constă în: preluarea elevilor din vestiar, inițerea orelor de înot și predarea elevilor în vestiar;

Ședințele de inițiere vor fi acoperite de 4 instructori/profesori care vor face dovata absolvirii unui curs de instructor de înot sau echivalent.

Vă reamintim că, în prima și a treia zi de luni din fiecare lună, Bazinul Olimpic Alba Iulia este închis publicului în prima parte a zilei, pentru igienizare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Parc fotovoltaic la Alba Iulia: Primăria a achiziționat servicii de elaborare SF. Care sunt obiectivele proiectului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Parc fotovoltaic la Alba Iulia: Primăria a achiziționat servicii de elaborare SF. Care sunt obiectivele proiectului

Primăria Alba Iulia a achiziționat servicii de elaborare Studiu Fezabilitate (SF) în vederea construirii unui parc fotovoltaic la nivelul Municipiului. Valoarea achiziției este de 270.000 de lei.

Dacă investiția s-ar realiza se preconizează reducerea consumurilor de energie electrică produse din surse de combustibil fosil și implicit reducerea costurilor cu energia preluată din sistemul de distribuție a energiei electrice.

Elit - Gustul Desăvârșit

Situația Existentă

Reducerea costurilor, consumului și creșterea performanței energetice în clădirile publice se numără printre obiectivele prioritare ale administrației Municipiului Alba lulia. La momentul actual costul pentru consumul de energie electrică în clădirile publice și iluminat sunt suportate în procent de 100% din bugetul local. Se impune astfel realizarea unor investiții pentru utilizarea energiei regenerabile în Municipiul Alba lulia, pentru a reduce costul de operare.

Situația propusă

Proiectul are ca scop construirea și operarea unui parc fotovoltaic de producere a energiei electrice pe baza tehnologiei fotovoltaice, pe raza Municipiului Alba lulia pentru consum propriu la nivelul clădirilor publice dar și la nivelul sistemului de iluminat public al municipiului Alba lulia.

Obiectivele specifice ce urmează a fi atinse prin realizarea investiției se împart în:

  • Reducerea consumurilor de energie electrică
  • în urma realizării investiției se preconizează reducerea consumurilor de energie electrică produsă din surse de combustibil fosil implicit reducerea costurilor cu energia preluată din sistemul de distribuție a energiei electrice.
  • Realizarea unor modele energetice de bună practică
  • În urma implementării monitorizării sistemului de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice se preconizează realizarea unor modele energetice fezabile, prin care să poată fi elaborate proceduri de bună practică pentru dimensionarea, proiectarea și exploatarea unor sisteme de producere energie electrică din surse regenerabile de energie, precum și pentru elaborarea unor rapoarte energetice care să servească la replicarea soluțiilor specifice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea