Actualitate

VIDEO| Valeriu Gheorghiţă: Persoanele care au primit prima doză AstraZeneca vor putea face rapelul și cu Pfizer sau Moderna

Ioana Oprean

Publicat

în

Valeriu Gheorghiţă: Persoanele care au primit prima doză AstraZeneca vor putea face rapelul și cu Pfizer sau Moderna

Medicul militar, Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, anunţă că autorităţile urmează să aprobe o schimbare de strategie, astfel încât persoanele care au primit prima doză de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca să poată opta pentru rapel cu serul Pfizer sau Moderna.

„Vorbind despre posibilitatea unei scheme de vaccinare heterologe, care să combine vaccinul efectuat cu prima doză de la compania AstraZeneca şi a doua doză cu un vaccin pe bază de ARN mesager. Este o Discuţie avansată pe care o avem în momentul de faţă şi este posibil ca săptămâna viitoare să luăm o decizie finală în baza datelor ştiinţifice noi care au fost publicate şi de asemnea în baza recomandărilor comisiilor de sănătate publică de la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Gheorghiţă.

„Avem răspunsul din partea comisiei de epidemiologie, care recomandă utilizarea acestei scheme. Aşteptăm şi răspunsul comisiei de sănătate publică. Săptămâna viitoare vom lua o decizie. Cel mai probabil vom aproba această schemă heterologică. Nu contravine recomandărilor Agenţiei Europene a Medicamentului, fiecare ţară putând să adopte propria strategie”, a mai precizat Gheorghiţă.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern, act normativ care vizează creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și prevede […]

Citește mai mult

Actualitate

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene Dani Mocanu, aflat în prezent sub supravegherea autorităților judiciare din Italia, urmează să ajungă la închisoare în România. Manelistul are de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, stabilită în noiembrie anul trecut de Curtea de Apel […]

Citește mai mult

Actualitate

Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren

Bogdan Ilea

Publicat

în

Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren Mai multe echipe formate din polițiști și jandarmi fac căutări în zona Comunei Bixad din județul Covasna, pe malul râului Olt, după ce un localnic a semnalat prin numărul de urgență 112 […]

Citește mai mult