VIDEO | Un timișorean de 52 de ani, printre absolvenții promoției 2026 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, specializarea Terapie Ocupațională: ,,Educația nu are limită de vârstă”
Un timișorean de 52 de ani, printre absolvenții promoției 2026 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, specializarea Terapie Ocupațională: ,,Educația nu are limită de vârstă”
Pentru mulți, anii studenției sunt asociați cu tinerețea. Pentru Valentin Handru, însă, dorința de a învăța și de a se dezvolta profesional nu a ținut cont de vârstă. La 52 de ani, timișoreanul a absolvit în această vară specializarea Terapie Ocupațională din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, demonstrând că educația poate începe sau continua în orice etapă a vieții.
Originar din Timișoara, Valentin a ales să își urmeze studiile universitare la Alba Iulia din mai multe motive. Unul dintre cele mai importante a fost faptul că specializarea Terapie Ocupațională poate fi studiată în doar trei centre universitare din România.

„Mi-a plăcut locul și eram și aproape de casă. La această specializare înveți multe lucruri noi pentru tine, dar și pentru ceilalți, pentru persoanele pe care vrei să le ajuți”, povestește acesta.
Decizia de a reveni în băncile facultății după vârsta de 50 de ani a venit cu provocări, dar și cu numeroase satisfacții. Integrat într-un colectiv format în mare parte din studenți mult mai tineri, Valentin spune că experiența a fost una benefică și plină de energie.
„Te încarci cu energie și devii mult mai flexibil și mai plin de idei noi și inspirație”, mărturisește absolventul.
Deși anii de facultate au fost frumoși, nu au fost lipsiți de dificultăți. Examen după examen, proiecte, practică și lucrarea de licență au însemnat muncă susținută și disciplină.
„A fost și greu, în sensul că trebuie să lucrezi să îți iei licența, să treci de examene, dar și să te încadrezi în termene”, spune Valentin.
În același timp, consideră că maturitatea i-a oferit anumite avantaje față de colegii mai tineri. Experiența de viață l-a ajutat să privească lucrurile dintr-o perspectivă diferită, să fie mai concentrat și să își gestioneze mai eficient timpul.
„Vârsta și experiența m-au ajutat să mă concentrez mai ușor și să văd lucrurile altfel. Disciplina și organizarea sunt atuuri importante pentru un student de peste 50 de ani”, explică acesta.
Valentin Handru este un exemplu că educația nu are limită de vârstă. Absolvirea specializării Terapie Ocupațională reprezintă nu doar o realizare personală, ci și dovada că dorința de a învăța și de a-i ajuta pe ceilalți poate deschide noi drumuri, indiferent de momentul în care alegi să le urmezi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Talciocul din Alba Iulia va fi extins. Parcare de aproximativ 5.000 de metri pătrați și hală acoperită pentru comercianți. Proprietar: „În viitorul cel mai apropiat”
Talciocul din Alba Iulia va fi extins. Parcare de aproximativ 5.000 de metri pătrați și hală acoperită pentru comercianți. Proprietar: „În viitorul cel mai apropiat” Talciocul din Alba Iulia urmează să fie extins, investiția vizând amenajarea unei parcări de aproximativ 5.000 de metri pătrați, precum și construirea unei hale acoperite pentru comercianți și vizitatori. Cea […]
La Primăria Alba Iulia, exproprierile (i)liberale, „pe bani mărunți”, ne-ar putea înscrie din nou în Cartea Recordurilor! Parcul de la Alba Iulia Nord ar putea deveni mai scump cu aproape 20 de milioane de lei
La Primăria Alba Iulia, exproprierile (i)liberale, „pe bani mărunți”, ne-ar putea înscrie din nou în Cartea Recordurilor! Parcul de la Alba Iulia Nord ar putea deveni mai scump cu aproape 20 de milioane de lei În urmă cu doi ani, Cezar Lăncrăjan, pe atunci jurnalist la ziarulunirea.ro, anticipa ceea ce astăzi începe să se vadă […]
Fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat definitiv la Alba Iulia, pe motiv de prescriere a faptelor. Judecata a durat 12 ani, la instanțe din Cluj-Napoca și Alba Iulia
Fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat definitiv la Alba Iulia, pe motiv de prescriere a faptelor. Judecata a durat 12 ani, la instanțe din Cluj-Napoca și Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat, după 12 […]