Date Eurostat: România și Luxemburg, cel mai server declin al producţiei industriale din UE
Date Eurostat: România și Luxemburg, cel mai server declin al producţiei industriale din UE
Producția industrială a crescut ușor în zona euro și în Uniunea Europeană în iunie, față de aceeași lună din 2025, însă România se numără printre statele membre cu cele mai mari scăderi ale acestui indicator, potrivit datelor publicate joi de Eurostat și preluate de Agerpres.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri anuale ale producţiei industriale în iunie au fost în Lituania (7,7%), Danemarca (6,1%) şi Polonia (4,9%), iar cel mai semnificativ declin în Luxemburg (minus 7,9%), România (minus 5,6%) şi Estonia (minus 4,6%).

În cazul UE, a crescut cu 1% producţia de bunuri intermediare, cu 0,3% cea de energie şi cu 0,9% cea de bunuri de capital, în timp ce a scăzut cu 0,9% producţia de bunuri de folosinţă îndelungată şi cu 0,3% cea de bunuri de folosinţă imediată.
De asemenea, producţia industrială a rămas stabilă în zona euro şi a crescut cu 0,2% în Uniunea Europeană în iunie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,3% în ambele zone.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri lunare ale producţiei industriale în iunie au fost în Danemarca (5,4%), Croaţia (5,2%), Lituania şi Finlanda (ambele cu 2,1%), iar cel mai semnificativ declin în Luxemburg (minus 10,7%), Portugalia (minus 3,9%) şi Estonia (minus 2,2%).
În iunie, România a raportat un declin de 2,8% comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat o scădere de 0,6%.
În cazul UE, a crescut cu 1% producţia de energie, cu 0,9% producţia de bunuri de folosinţă îndelungată şi cu 2,5% cea de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce a scăzut cu 0,7% producţia de bunuri intermediare şi cu 0,9% cea de bunuri de capital.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
