VIDEO ”Spectacol” la moțiunea de cenzură: Deputatul de Alba, Florin Roman, cu ouă, ulei, lapte și pâine, la tribuna Parlamentului. ”Domnule Tudose, nu mai luați România la mișto”
Deputatul PNL de Alba Florin Roman s-a prezentat, joi, la tribuna Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură, cu mai multe produse agroalimentare, printre care ouă, ulei, lapte și pâine susținând că acestea aparțin unei familii care a plătit pentru ele un preț mai mare decât în luna septembrie.
„Vorbesc azi de la tribuna Parlamentului în numele oamenilor simpli, a celor care au ieșit în stradă, a celor care protestează și acum în stradă, a românilor care iubesc această țară. O familie de oameni simpli m-a rugat astăzi să vin cu aceste produse în fața dumneavoastră și să vorbesc în numele lor.
Au cumpărat de dimineață alimentele de bază și le-au comparat cu cele din luna septembrie. Un litru de ulei 4,29 (lei — n.r.) acum e 7,01. Un litru de lapte — 4,10 lei, acum l-au cumpărat cu 5,10 lei. Au luat unt, aproape s-a dublat prețul: de la 6,25 a ajuns la 11,14. Au luat oamenii, ca noi toți, o pâine de 600 grame pe care o mănâncă o familie de la 4,41 s-a dus la 5,99. E o familie mai înstărită pentru că și-a permis să cumpere și carne de porc. Costa 20, 12 lei kg, acum este 24,99 lei. (…)
Ei nu au orbul găinilor, domnule Daea. Am fost la un magazin de cartier, nu la un hipermarket și prețul ouălelor a crescut de la 45 de bani la 1,10 lei”, a spus Roman, citat de Agerpres.
El a susținut că această familie a plătit pentru aceste produse cu 22 lei mai mult decât în luna septembrie.
Roman a subliniat că a crescut și prețul motorinei, factura la curentul electric, dar și ratele la credite.
„Un privat m-a rugat să vă aduc dosarul cu modificările pe care le-ați făcut la Codul Fiscal. Priviți, stimați colegi și reprezentanți ai Guvernului. Domnule Mișa, o să aveți pe conștiință cele câteva sute de file care dau peste cap România. Acest privat m-a rugat să vă spun, domnule Mișa, să lăsați economia în pace, nu vă lăudați cu creșterea economică. Nu aruncați banii pe apa sâmbetei ca și acum ar fi ai dumneavoastră, nu ai românilor”, a mai spus Roman.
Liberalul a adăugat că „programul de guvernare este o perdea de fum pentru legile justiției”. „Poate vă mai ajută mirul să nu fie cazul”, a adăugat Roman.
Deputatul a adus și „un ou kinder cu surprize”, menționând că acesta costă, la ofertă, aproape cât un ou de găină.
„În final, domnule Tudose, vă rog să încetați să mai fiți arogant din postura de prim-ministru. Și vă mai rog un lucru: nu mai luați România la mișto, sunteți primul ministru al României”, a încheiat Roman.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
