VIDEO| Soluția simplă care ar duce la decongestionarea traficului în una dintre cele mai aglomerate intersecții din Alba Iulia!
VIDEO| Soluția simplă care ar duce la decongestionarea traficului în una dintre cele mai aglomerate intersecții din Alba Iulia: Șoseaua de centură, strada Mărășești și DJ 107 (drumul spre Ciugud).
Intersecția dintre strada Mărășești, șoseaua de centură a orașului și DJ 107 care merge spre Ciugud e una din cele mai aglomerate intersecții din Alba Iulia. Soluția ar fi una simplă, crearea a două noi benzi care să fluidizeze traficul, însă aceasta ar presupune un parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Consiliul Județean, părțile care dețin aceste drumuri pe care ar urma să se amenajeze benzile și nu în ultimul rând, compania în administrarea căreia se află șoseaua de centură, CNAIR!
Daniel Zdrânc a relatat pentru ziarulunirea.ro că zilnic există blocaje și mașini care așteaptă foarte mult, iar soluția o reprezintă crearea a două benzi care să descarce traficul direct înspre centură atât pe partea de ieșire dinspre Alba Iulia, cât și pe partea cealaltă a drumului care vine dinspre Ciugud.
Ambele părți ar putea avea o bandă dedicată pentru virajul la dreapta direct în centura ocolitoare a orasului, nemaifiind necesară pătrunderea acestora prin sensul giratoriu.
Pe drumul care vine dinspre Alba Iulia, șoferii sunt încurcați și de așteptatul la barieră, iar apoi sunt nevoiți să aștepte eliberarea sensului giratoriu.
Drumul care vine de dinspre Alba Iulia aparține Municipiului Alba Iulia, iar drumul din partea cealaltă, dinspre Ciugud, aparține Consiliului Județean, iar șoseaua de centură se află în administrarea CNAIR. Aceste două benzi s-ar putea realiza printr-un parteneriat.
Porțiunile în cauză au o lungime de numai câțiva zeci de metri, așa că în cazul în care ar trebui făcute exproprieri, s-ar putea face fără mare dificultate.
De asemenea, o supratraversare a căii ferate în zona Partoș, tot pe șoseaua de centură, exact unde o să fie breteaua de încărcare/descărcare prin nodul rutier Alba Iulia Sud a autostrăzii A10 Sebeș-Turda, ar reprezenta o bună opțiune pentru fluidizarea pe viitor a traficului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Femeie din Alba Iulia, lovită cu o alică metalică de la un pistol airsoft în parcarea unui supermarket din oraș: Poliția Alba a deschis dosar penal
Femeie din Alba Iulia, lovită cu o alică metalică de la un pistol airsoft în parcarea unui supermarket din oraș: Poliția Alba a deschis dosar penal O femeie din Alba Iulia a trecut printr-o întâmplare bizară în luna ianuarie a acestui an, în parcarea unui supermarket din oraș. Ea ar fi fost lovită cu o […]
Video | Urmărire ca în filme la Alba Iulia: Tânăr de 22 de ani, fără permis și suspectat că era drogat, prins după ce s-a împotmolit cu o mașină furată pe un câmp
Urmărire ca în filme la Alba Iulia: Tânăr de 22 de ani, fără permis și suspectat că era drogat, prins după ce s-a împotmolit cu o mașină furată pe un câmp Un tânăr de 22 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore, după o urmărire în trafic care s-a încheiat […]
Nicolae Stanciu, campion în China! Al doilea titlu, cucerit cu Dalian Yingbo Albaiulianul Nicolae Stanciu a devenit, duminică, 8 noiembrie 2026, pentru a doua oară, campion al Chinei al fotbal. Performanța extraordinară s-a concretizat în mod dramatic, în ultima etapă a campionatului. Înaintea confruntării din ultima rundă, echipa lui Nicolae Stanciu, Dalian Yingbo, ocupa locul […]
