Curier Județean

VIDEO | Șofer din Zlatna, REȚINUT de polițiști: S-a urcat ,,beat mangă” la volan și a fost oprit pe DN 74, la Pătrângeni, pentru un control în trafic

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Zlatna, REȚINUT de polițiști: S-a urcat ,,beat mangă” la volan și a fost oprit pe DN 74, la Pătrângeni, pentru un control în trafic

Un șofer din Zlatna a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,beat mangă” la volan și a fost oprit pe DN 74, la Pătrângeni, pentru un control în trafic.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, la data de 10 mai 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 9/10 mai 2026, polițiștii au oprit, pentru control, pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 37 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba Consiliul Județean Alba urmează să aprobe actualizarea costurilor pentru construirea unui pod nou pe DJ107, la km 4+585, care va înlocui structura veche din 1968. Majorarea valorii vine după creșterea cotei standard de TVA. Podul de peste Mureș […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba O urmărire a poliției, un pachet cu peste 32 de grame de canabis aruncat pe spațiul verde și o a doua faptă documentată prin telefonul mobil. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările

Ioana Oprean

Publicat

în

Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările Reabilitarea bisericii reformate din Rădești continuă în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóris. În vederea consolidării turnului, au […]

Citește mai mult