VIDEO: Reacția edilului Mircea Hava, la scurt timp de la percheziția DNA la Primăria Alba Iulia
La scurt timp de la percheziția efectuată sub coordonarea DNA Cluj la Primăria Alba Iulia, edilul Mircea Hava a primit jurnaliștii în biroul său și a dat o declarație de presă.
Părea destul de liniștit și încrezător că nu se va întâmpla nimic rău în urma acțiunii demarate de procurorii anti-corupție de la DNA Cluj.
Mircea Hava a explicat că a avut o scurtă discuție civilizată cu comisarul-șef care a condus percheziția, că au fost solicitate documente din cadrul unui anumit birou din primărie – cu privire la contractul multi-anual pe care administrația locală îl are cu firma Coral Impex pentru serviciul de dezinsecție, documente care le-au și fost puse la dispoziție anchetatorilor.
Nicio persoană din primăria Alba Iulia nu este acuzată de săvârșirea vreunei infracțiuni, susține edilul, în consecință nicio persoană nu a fost chemată la audieri.
Contractul cu Coral Impex a fost câștigat în urma unei licitații la care au participat patru firme.
Mircea Hava a subliniat faptul că nu are nicio emoție cu privire la eventuale nereguli la primărie, pentru că, susține acesta, lucrurile la instituția pe care o conduce au fost făcute corect și în deplină legalitate.
Singura îngrijorare pe care o are, nu este legată de acțiunile sale, ci de posibilitatea ca vreun funcționar din primărie să fi greșit cu ceva. A precizat însă, că are încredere că nu există astfel de situații la Primăria Alba Iulia.
“În dimineața asta, procurori de la DNA au venit pentru percheziție pentru un birou din Primăria Alba Iulia, birou în care lucrează un funcționar public care se ocupă de un anumit contract.
(…) Adjudecarea licitației a fost făcută printr-o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(…) Eu nu am știut că lucrează în mai multe primării
(…) S-au ridicat documente, tot ce este legat de această adjudecare.
(…) Totul este făcut așa cum spune legea.
(…) La noi totul este legal și o să vedeți lucrul acesta în urma anchetei. Totul este perfect, fără nicio emoție”, a explicat Mircea Hava.
B.P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe
Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe Există voci care trec dincolo de scenă și devin parte din memoria afectivă a publicului. Pentru Nicolae Furdui Iancu, cântecul înseamnă legătura cu locurile natale, cu lumea satului transilvănean și cu o tradiție pe care a purtat-o, de-a lungul […]
Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel
Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani Un profesor de la Școala Gimnazială din Hopârta a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o amendă penală de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a strâns de gât […]
