Actualitate

VIDEO: Razie a poliţiştilor din Alba Iulia în talcioc – amenzi şi bunuri confiscate în valoare de peste 22.000 de lei

Bogdan Presecan

Publicat

în

Duminică  24 martie, între orele 8.00-11,00,  Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat în talciocul săptămânal organizat în localitatea reședință de județ o acţiune ce a avut drept scop identificarea persoanelor care efectuează acte de comerţ fără respectarea prevederilor legale, întăririi climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii, şi combaterea ilegalităţilor la regimul rutier.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, “la acţiune au participat 41 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigare a fraudelor şi investigaţii criminale care au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi care au constat un număr de 68 de abateri contravenţionale (11 la Legea 61/1991 privind ordinea publică, 18 la Legea 12 /1990 privind comerţul şi 39 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 15.950 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 6.735 lei (produse electronice, scule, biciclete, textile şi încălţăminte) pentru care comercianţii nu au putut prezenta documente legale de comercializare iar pentru unele din ele existând suspiciunea că provin din furt.

Bunurile confiscate au fost duse la sediu Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor.”

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult