VIDEO | Prima creșă modernă din Zlatna pentru 40 de copii, în construcție. Primarul Silviu Ponoran: „Părinții ne-au spus că s-ar bucura dacă ar exista o creșă în oraș. Le este greu fără una”
Prima creșă modernă din Zlatna pentru 40 de copii, în construcție. Primarul Silviu Ponoran: „Părinții ne-au spus că s-ar bucura dacă ar exista o creșă în oraș. Le este greu fără una”
Au început lucrările la prima creșă din orașul Zlatna, care va putea găzdui 40 de copii, investiție realizată printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții, instituție care a organizat și licitația, cu o valoare totală de aproximativ 11 milioane de lei.
Stadiul lucrărilor la prima creșă modernă din Zlatna
Lucrarea a fost câștigată de o firmă din Suceava, însă ritmul de execuție este mult mai lent decât și-ar fi dorit primarul Silviu Ponoran, care a declarat pentru ziarulunirea.ro: „S-au mișcat cam încet. Au doar vreo 2-3 oameni care leagă fier aici. Au început să marcheze radierele de la fundații, au săpat fundația și cam atât”.

Edilul consideră că acest lucru se datorează faptului că firma se teme de finanțare. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de mai bine de patru luni, iar termenul de finalizare este luna decembrie a anului viitor.
Cu toate acestea, primarul este optimist că lucrările s-ar putea termina chiar mai devreme, dacă firma își mobilizează resursele. „Ei pot să lucreze și mai repede, să termine. Sunt firme care, în câteva luni, finalizează construcția”, a spus acesta. El recunoaște că ar fi dorit ca în acest an construcția să fie scoasă din pământ, mai exact ca fundațiile să fie finalizate. Totuși, deoarece nu se știe ce fel de iarnă urmează, Silviu Ponoran consideră că s-ar putea ca lucrările să continue și în acest anotimp.
Necesitatea unei creșe în Zlatna
Silviu Ponoran a subliniat că proiectul a fost inițiat tocmai la solicitarea părinților. „Au fost părinți care ne-au spus că s-ar bucura dacă ar exista o creșă în Zlatna, că le este greu fără una. De aceea ne-am înscris la un asemenea obiectiv”.
Mai mult decât atât, importanța investiției în această creșă crește și mai mult deoarece, în acest moment, se lucrează la stadiul de fezabilitate pentru refacerea fabricii de cupru, investiție care ar aduce mai multe familii de tineri în oraș: „Va fi mare, mare nevoie de o asemenea creșă”, a subliniat edilul.
Primarul a reamintit că Zlatna a avut în trecut o situație financiară stabilă, cu unități economice funcționale și venituri consistente, însă astăzi administrația locală se confruntă cu un buget modest, de aproximativ 700.000 de euro pe an.
În ciuda acestor dificultăți, edilul subliniază că administrația locală reușește să se descurce datorită finanțărilor europene. Din totalul celor 52 de obiective de investiții aflate în derulare în Zlatna, doar două sunt finanțate din fonduri guvernamentale, restul fiind susținute prin programe europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Apel umanitar pentru David și Ilina, doi bătrânei din Apuseni, care au rămas sub cerul liber după ce casa le-a ars: ,,Să aducem bucurie în viața lor, să-i ajutăm să își trăiască bătrânețea liniștiți”
Apel umanitar pentru David și Ilina, doi bătrânei din Apuseni, care au rămas sub cerul liber după ce casa le-a ars: ,,Să aducem bucurie în viața lor, să-i ajutăm să își trăiască bătrânețea liniștiți” David și Ilina sunt doi bătrânei din Apuseni, care de miercuri, 26 august 2026, au rămas sub cerul liber. Căsuța lor […]
VIDEO | Primăria Alba Iulia, absentă de la recepția prealabilă a autobuzelor electrice achiziționate prin PNRR. Comisia AIDA-TL a așteptat degeaba reprezentanții administrației locale
Primăria Alba Iulia, absentă de la recepția prealabilă a autobuzelor electrice achiziționate prin PNRR. Comisia AIDA-TL a așteptat degeaba reprezentanții administrației locale Primăria Alba Iulia și Primăria Ciugud nu și-au trimis vineri, 28 august 2026, reprezentanții la recepția prealabilă a bunurilor achiziționate prin proiectele finanțate prin PNRR. Membrii comisiei de constatare și verificare tehnică s-au […]
Tragedie la Sebeș: Bărbat de 37 de ani, găsit mort pe marginea râului Sebeș. Ce au descoperit polițiștii
Tragedie la Sebeș: Bărbat de 37 de ani, găsit mort pe marginea râului Sebeș. Ce au descoperit polițiștii Un bărbat de 37 de ani a fost găsit decedat pe marginea râului Sebeș, în municipiul Sebeș. Conform IPJ Alba, la data de 27 august 2026, în jurul orei 19.00, în urma unui apel prin 112, polițiștii […]