VIDEO | PERCHEZIȚII la Blaj la persoane bănuite de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune. Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști. Amenzi de peste 9.500 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite
PERCHEZIȚII la Blaj la persoane bănuite de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune. Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști și amenzi de peste 9.500 de lei
Pe raza municipiului Blaj a avut loc la data de 7 august 2025, în intervalul orar 06.00 – 10.00, o acțiune, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică.
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Poliției Municipiului Blaj, precum și polițiști de combatere a criminalității organizate, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba și de cei ai Grupării de Jandarmi Mobile ,,Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice și menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, prin intermediul aplicației eDAC, 111 persoane și 89 de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, fiind efectuate 43 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Au fost constatate 46 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 9.675 lei.
Acțiunea a avut și o componentă preventivă care a vizat violența domestică. Astfel, polițiștii din municipiul Blaj au consiliat 18 persoane care fac obiectul monitorizării stărilor conflictuale.
De asemenea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba au efectuat două percheziții domiciliare, în vederea documentării activității infracționale a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că, la data de 1 august 2025, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce se afla în Piața Agroalimentară din municipiul Blaj, ar fi achiziționat de la un bărbat produse pe care le-ar fi achitat cu o bancnotă contrafăcută.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate bancnote contrafăcute, în valoare totală de 750 de euro, precum și un telefon mobil.
Față de tânărul de 21 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]
24 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
