Ştirea zilei

VIDEO | Sulița, obicei din prima zi de Paște, vechi de sute de ani, în Bucium-Poieni, tradiție aparte în Apuseni, unde comunitatea se adună în horă în jurul stâlpului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sulița, obicei din prima zi de Paște, vechi de sute de ani, în Bucium-Poieni, tradiție aparte în Apuseni, unde comunitatea se adună în horă în jurul stâlpului

Comunitatea din Bucium a participat duminică, 12 aprilie, de la ora 12:30, la evenimentul „Tradiție și bucurie la Bucium Poieni”, o manifestare dedicată obiceiurilor locale, muzicii populare și atmosferei de sărbătoare.

Primarul din comuna Bucium, Cornel Napău, a explicat pentru ziarulunirea.ro că obiceiul este unul aproape unic în Munții Apuseni, iar la Bucium a fost adaptat sub forma unui concurs. 

„Este un obicei foarte vechi, pe care îl știm din copilărie. La noi, în Joia Mare se ridică această suliță, iar în prima zi de Paște organizăm concursul de suit pe suliță. Este un obicei aproape unic în Apuseni, iar la Bucium s-a păstrat și s-a transformat într-un concurs”.

Sulița era ridicată și organizată de către flăcăi (tinerii necăsătoriți), iar participarea lor avea mai multe semnificații: era un mod de afirmare a statutului lor în comunitate, marca trecerea spre maturitate și integrarea în rândul tinerilor activi ai satului, le oferea ocazia să se remarce în fața fetelor și a întregii comunități

Obiceiul suliței poate avea legături simbolice și cu memoria tinerilor morți.

În unele interpretări etnografice, astfel de obiceiuri pascale păstrează urme ale unor ritualuri mai vechi, în care comemorarea morților (mai ales a celor tineri) se împletea cu sărbătoarea renașterii și a vieții.

Bolunduț Ovidiu, un localnic din Bucium-Poieni a explicat pentru Ziarul Unirea că obiceiul foarte vechi are influențe Austro-Ungare:

,,Sulița este de pe vremuri adusă de strămoșii noștrii care au făcut armata în imperul Austro-Ungar. Au preluat de acolo această sărbătoare cu sulița”, a explicat Bolunduț Ovidiu despre acest obicei.

Evenimentul aduce în prim-plan tradiții specifice zonei, dar și momente artistice susținute de invitați speciali. 

Din program au facut parte: „Hora Unirii”, un concurs de ciocnit ouă, dar și urcatul pe suliță în târg, la Bucium Poieni.

„Tradiția suliței la biserică” este momentul special al evenimentului.

Pe scenă au fost așteptați mai mulți invitați speciali, printre care Gabriela Bolunduț și formația, Alexandra Vereș, dar și Ansamblul „Aurarii”, care vor contribui la atmosfera de sărbătoare prin muzică și dansuri specifice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Port popular, vechi de peste 100 de ani, purtat cu măndrie în prima zi de Paște la Bucium. ,,Are o însemnătate aparte”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Port popular, vechi de peste 100 de ani, purtat cu măndrie în prima zi de Paște la Bucium. ,,Are o însemnătate aparte” La evenimentul „Tradiție și bucurie la Bucium Poieni”, o manifestare dedicată obiceiurilor locale, muzicii populare și atmosferei de sărbătoare, participanții au purtat porturi unice, specific din zona Bucium.  Bolunduț Ovidiu și Nicola Mădălina, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Tradiție la Lupșa: Concurs de bătut toaca în prima zi de Paște. Câștigătorii au primit diplome

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tradiție la Lupșa: Concurs de bătut toaca în prima zi de Paște. Câștigătorii au primit diplome Cu ocazia sărbătorilor pascale, la Lupșa, a avut loc un concurs de bătut toaca, evenimentul ajungând în acest an la ediția a VII-a.  La concurs au participat aproximativ 200 de persoane. Cei înscriși au concurat în cadrul a trei […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | „A doua Înviere” la Catedrala Încoronării din Alba Iulia: Vecernie specială în Duminica Paștelui 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

„A doua Înviere” la Catedrala Încoronării din Alba Iulia: Vecernie specială în Duminica Paștelui 2026 În Duminica Paştilor 2026, la ora 12:00, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia s-a săvârșit Vecernia zilei de Luni din Săptămâna Luminată, numită şi „A doua Înviere”. În cadrul acestei slujbe, prin citirea Sfintei Evanghelii, Hristos cheamă toate neamurile la […]

Citește mai mult