Curier Județean

VIDEO. O garsonieră abandonată din blocul ”Turturica” din Alba Iulia, disputată de două familii, în fața polițiștilor și a reprezentanților primăriei

Ioana Oprean

Publicat

în

Două familii nu s-au înțeles, luni, privind folosirea unei garsoniere din blocul G2 din Alba Iulia, cunoscut sub denumirea de ”Turturica”, ce ar urma să fie dărâmat în următoarea perioadă pentru ca pe amplasamentul său să fie construită o parcare supraterană.  

Petrecerea Divorțaților

Divergențele au apărut după ce reprezentanți ai Primăriei Alba Iulia și polițiști locali s-au deplasat în blocul Turturica, pentru a oferi spre locuire o garsonieră, despre care spuneau că e abandonată, unei familii care are un copil sugar.

Citește și Operațiunea ”Turturica”, piatra de încercare a administrației albaiuliene: 72 de procese de evacuare a locatarilor fără drept, din care 25 soluționate în primă instanță
În respectiva garsonieră au locuit, până acum câteva luni, o femeie cu băiatul său, care s-au întors ”acasă” la auzul veștii că fosta lor locuință va fi dată altora spre folosire. Ei au stat, aici, în baza unui contract de închiriere, încheiat cu primăria, iar potrivit administrației locale acesta s-a terminat.

Femeia care a locuit în această garsonieră a invocat că s-a mutat în altă chirie cu copilul său, a cărei soție a născut, și nu este de acord să renunțe la această locuință, deoarece în această situație nu mai are dreptul la alta odată cu demolarea blocului G2. Ea a spus, totodată, că are probleme de sănătate.

”Mai sunt și alte apartamente care sunt goale și nu le-ați repartizat pe acelea. De ce direct ăsta? Eu am plecat de două luni, alții sunt plecați cu anii. Și eu am dreptul la o locuință când dă primăria la care dă. Sunt nevăzătoare de gradul I și am dreptul la ce au alții”, a spus femeia.

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au declarat că nu pot lăsa pe drumuri o familie cu copil sugar.

”Până se va dispune evacuarea am spus să locuiască aici. Când se va dispune, vor pleca cu toții”, au spus reprezentanții primăriei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir a fost semnalată prezența unui urs în seara zilei de 4 noiembrie 2026, potrivit jandarmilor din Alba. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Urs filmat pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT  Prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis în urma cu cateva minute un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Ursul a fost filmat de către un grup de adolescenți, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii Numărul pacienților care beneficiază de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu este în creștere în județul Alba, iar datele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba arată o extindere a serviciilor în perioada […]

Citește mai mult