Curier Județean

VIDEO: ”Ne dorim ca niciun pelerin prezent în Blaj să nu plece fără să-l vadă pe Sfântul Părinte Papa Francisc”

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul unei întâlniri informale privind vizita Papei Francisc la Blaj, programată pentru data de 2 iunie, părintele vicar general Cristian Barta, de la Arhiepiscopia Majoră Greco-Catolică de la Blaj a vorbit, marți, despre importanța evenimentului, despre ceremonia care va avea loc pe Câmpia Libertății și a oferit detalii despre organizarea vizitei.

Petrecerea Divorțaților

Duminică 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc va beatifica pe cei șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură față de credință în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970, ocazie cu care va întâlni credincioșii greco-catolici și va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj. După celebrarea euharistică va avea loc prânzul cu suita papală, iar mai apoi Sanctitatea Sa va întâlni comunitatea rromă din localitate.

”Beatificarea episcopilor greco-catolici, în data de 2 iunie, va însemna recunoașterea acestor episcopi ca fericiți, ca persoane aflate lângă Dumnezeu, capabile să mijlocească pentru binele spiritual al fiecăruia dintre noi. Sfântul Pârinte, venind la Blaj, va rosti și rugăciunea ”Regina Cerului”, pe Câmpia Libertății. Sfântul Părinte Papa Francisc rostește această rugăciune în fiecare duminică, de la balconul Palatului din Vatican și rugăciunea este televizată în întreaga lume. De data aceasta, Sfântul Părinte Papa, împreună cu noi, vom rosti rugăciunea la Blaj, iar în felul acesta Blajul va fi un centru al întregii lumi…”, a declarat părintele vicar general Cristian Barta.

Reprezentantul Bisericii Greco-Catolice a oferit și unele detalii despre organizarea vizitei Papei Francisc, la Blaj. El a spus că peste 33.000 de persoane și-au reținut deja locuri, pe Câmpia Libertății de la Blaj, pentru a asista la slujba susținută de Papa Francisc iar, în total, vor putea participa la ceremonie aproximativ 40.000 – 42.000 de persoane. Intrarea pe Câmpia Libertății se va face în baza unor bilete nominale, gratuite, care vor fi distribuite atât prin intermediul structurilor bisericești greco-catolice, dar și prin intermediul municipalității din Blaj.

Părintele vicar general Cristian Barta a mai precizat că accesul în Blaj este deja gândit, cea mai mare distanță de la cea mai îndepărtată parcare din oraș, până la Câmpia Libertății, poate fi parcursă în maximum 25 de minute, pe jos, multe persoane vor putea să-și parcheze mașinile și pe unele străzi din Blaj. De asemenea, sunt prevăzute mijloace de transport care vor prelua și vor conduce pelerinii pe Câmpia Libertății. Vor fi foarte multe puncte de prim-ajutor, spitale mobile, astfel încât, dacă cineva va avea nevoie de ajutorul specializat al medicilor, să-l poată primi imediat.

În total, se estimează că la Blaj vor ajunge aproximativ 150.000 de pelerini, din toată țara și din străinătate – SUA, Canada, Italia, Franța, Germania, Austria. Pentru cei care nu vor avea locuri pe Câmpia Libertății, vor fi instalate ecrane de mari dimensiuni, pe care vor putea urmări ceremonia.

”Estimarea participării este foarte mare, tocmai de aceea am gândit și locații unde aceste persoane vor fi bine primite, vor fi însoțite, vor fi informate și ne dorim ca niciun pelerin prezent în Blaj să nu plece fără să-l vadă pe Sfântul Părinte Papa Francisc”, a mai spus părintele vicar general Cristian Barta.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mâine | Concurs directori și directori adjuncți 2026, în școlile din Alba: 106 candidați susțin prima probă scrisă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Concurs directori și directori adjuncți 2026, în școlile din Alba: 106 candidați susțin prima probă scrisă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 10, se desfășoară prima probă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar […]

Citește mai mult

Curier Județean

1–31 octombrie 2026 | Polițiștii din Alba, activități pentru creșterea siguranței celor care se deplasează pe două roți: Scopul, prevenirea accidentelor de circulație

Ioana Oprean

Publicat

în

1–31 octombrie 2026 | Polițiștii din Alba, activități pentru creșterea siguranței celor care se deplasează pe două roți: Scopul, prevenirea accidentelor de circulație În perioada 1–31 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor desfășura, pe raza întregului județ, activități dedicate creșterii siguranței participanților la trafic cu două roți, respectiv motociclete, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident în Vințu de Jos: Fetiță de 11 ani, pe bicicletă, acroșată de o mașină. Minora a ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Vințu de Jos: Fetiță de 11 ani, pe bicicletă, acroșată de o mașină. Minora a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în Vințu de Jos. O fetiță de 11 ani, pe bicicletă, a fost acroșată de o mașină. Minora a ajuns la spital. Potrivit IPJ Alba, la data […]

Citește mai mult