Ştirea zilei

VIDEO| Meșterul popular Aurelia Matei, din Apuseni, îi învață pe elevi țesături tradiționale, deprinse de la mama și bunica ei

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșterul popular Aurelia Matei, din Apuseni, îi învață pe elevi țesături tradiționale, deprinse de la mama și bunica ei

În comuna Gârda de Sus funcționează în cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, condus de maestrul Alexandru Pal, o clasă de țesături și cusături tradiționale, clasă care de 7 ani este coordonată cu profesionalism și dăruire de către meșterul popular Aurelia Matei.

Printr-o colaborare strânsă între Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria Gârda de Sus, Școala Gimnazială „Emil Racoviță” Gârda de Sus și Școala Gimnazială Ghețar, structură a acesteia, au început cursurile de țesături și cusături tradiționale în comună, prin amenajarea unor ateliere de meșteșuguri dotate cu război de țesut, vârtelnițe etc.

„Eram 7 surori și un frate și nu știu să nu fi avut vreodată un război de țesut în casă!”, a spus Aurelia Matei, un adevărat meșter al frumosului. „Vara asta înveți să faci cipcă! (n.a. – dantelă)”, și-a amintit profesoara vorbele mamei din copilărie. Astfel, la doar 10 ani, când abia terminase clasa a IV-a, s-a apucat de cusut macrameu, iar dacă un ochi nu era bine făcut, atunci mama i-l desfăcea de atâtea ori până când ața care fusese albă la început devenea galbenă.

De la bunica ei a învățat să coase „cămeșa cu ciupag” (piesă vestimentară purtată de la gât în jos, pe piept), semn identitar al românilor transilvăneni înainte de anul 1860, asorată, în cazul femeilor, cu zadie (n.a. – pânză țesută din lână purtată în față și spate peste fustă) cu „trup” vânăt (violet).

Deși nu-i place să se laude, Aurelia Matei este laureată a numeroase festivaluri și concursuri, fiind singura păstrătoare a tradiției coaserii cămășii cu ciupag. De-a lungul anilor, ea a participat la târguri și expoziții în țară și în străinătate (Franța, Germania, Ungaria), cel mai recent fiind Târgul Național de Turism Rural din 7 – 9 iulie, de la Albac, unde a fost interpelată de ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.

Viitorul țesutului în Munții Apuseni este pe mâini bune

Practic, atunci când sunt stabilite cursurile de țesături tradiționale, elevii celor două școli, de la clasa pregătitoare până la viitorii absolvenți de gimnaziu, vin la atelier însoțiți de către învățători, diriginți sau chiar de director, iar într-o atmosferă destinsă, de șezătoare, în care cadrele didactice le citesc ghicitori și le spun zicători, copiii învață să toarcă, să coasă, să croiască, să facă dantelă, urzeli și ițe, să țeasă trăistuțe la război.

„Trebuie să-i mulțumesc domnului director Alexandru Pal, care și-a oferit întregul sprijin pentru a nu se pierde acest meșteșug, căci altfel nu am fi reușit să deschidem acest curs la Gârda de Sus. De asemenea, mulțumiri primăriei, care achiziționează și ne aduce materialele necesare, deoarece eu nu puteam să le asigur, precum și cadrelor didactice ale școlilor din comună, pentru implicare în această activitate”, a spus Aurelia Matei.

Ea a precizat că, pentru motivarea copiilor să participe la cursurile de țesături tradiționale, cămășile cusute de ei le rămân lor ca amintire. Țesătoarea se mândrește cu absolventele Denisa Costea și Loredana Mocan, care anul trecut și-au cusut cămăși cu ciupag, dar și cu Georgiana Jurj, care este încă elevă și a început lucrul la cea de-a doua cămașă, după ce a finalizat și poalele la prima. „Premiul meu cel mai mare este că Dumnezeu m-a înzestrat să fac ceea ce fac”, a spus cu modestie Aurelia Matei, pe care mama ei a sfătuit-o că mai bine să renunțe decât să nu facă bine un lucru.

Dumnezeu să vă dea sănătate și putere să-i puteți învăța pe copii să ducă mai departe cele două meșteșuguri, parte din inimile moților din Apuseni și ale românilor, în general!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Tragedie fără margini în centrul Brașovului: Un Duster a spulberat trei pietoni. Doi oameni au murit

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie fără margini în centrul Brașovului: Un Duster a spulberat trei pietoni. Doi oameni au murit Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov intervin la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada Mureșenilor, din Municipiul Brașov, a transmis IPJ Brașov marți, 11 august 2026, la ora 21.57. Din primele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni În inima Munților Apuseni, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje carstice din România, se află una dintre cele mai impresionante atracții naturale ale județului Alba. Peștera Scărișoara, situată la aproximativ 1.165 de metri altitudine, adăpostește cel mai mare ghețar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate Un nou serviciu de transport public local funcționează la Ocna Mureș, cu trei autobuze electrice și un microbuz. Societatea înființată de administrația locală asigură […]

Citește mai mult