VIDEO | Marele viscol din 1954, amintirea unei ierni care nu va fi uitată niciodată: Troienele s-au înălţat până la cinci metri, iar viforul a suflat nemilos zile în şir

Marele viscol din 1954, amintirea unei ierni care nu va fi uitată niciodată: Troienele s-au înălţat până la cinci metri, iar viforul a suflat nemilos zile în şir

Luna februarie a anului 1954 a rămas în istorie drept una dintre cele mai grele încercări climatice din România. Bucureștiul și alte zone din sud-estul țării au fost paralizate de viscolul care a adus zăpezi de până la cinci metri înălțime. Cu o combinație de rafale violente și ninsori abundente, luna februarie a acelui an a testat la maximum rezistența populației.

Citește și: FOTO, VIDEO: Cea mai grea iarnă din istoria României. În februarie 1954, troienele s-au înălţat văzând cu ochii, până la cinci metri

O iarnă de coșmar: zăpezi record și viscol nemilos

Totul a început pe 1 februarie 1954, când un vânt puternic a lovit Capitala. În doar câteva zile, viscolul s-a transformat într-un adevărat coșmar, ninsorile acoperind orașul în straturi groase de zăpadă.

Serviciul de Meteorologie a înregistrat cantități record de precipitații: 115,9 litri de apă pe metru pătrat în doar 24 de ore, la stația Grivița. Viteza maximă a vântului a atins 126 km/h între 3 și 5 februarie, iar zăpada a fost troienită până la înălțimi de 2-5 metri.

Cel mai gros strat a fost măsurat la Călărași, unde zăpada a atins 173 cm, dar troienele din București au făcut ca întreg orașul să fie complet blocat. Transportul public s-a oprit, iar străzile au devenit impracticabile.

Povestea familiei Munteanu: supraviețuire și solidaritate

Pentru mulți oameni, viscolul din 1954 a fost o adevărată luptă pentru supraviețuire. Ana și Gheorghe Munteanu, veniți cu trenul din Mangalia în dimineața zilei de 3 februarie, s-au trezit captivi în Bucureștiul înghețat.

Cu vântul care spărgea geamurile trenului și nămeții care blocau ușile, călătoria lor s-a transformat într-o experiență dramatică. Ajunși în Gara Obor, înghețați și fără adăpost, au fost salvați de un angajat al gării, care i-a primit în casa sa.

Norocul lor a fost că aveau cu ei mâncare adusă pentru rude – sarmale și cârnați –, ceea ce le-a permis să treacă peste primele zile grele. Cu ajutorul armatei, care transporta provizii și oameni cu sănii trase de cai, familia Munteanu a reușit să ajungă în siguranță la destinație.

Mobilizarea armatei și a populației

Pentru a combate efectele viscolului, autoritățile au mobilizat armata, care a început deszăpezirea străzilor și distribuirea alimentelor. Camioanele încărcate cu zăpadă o transportau și o aruncau în râul Dâmbovița, unde Uzina Grozăvești pompa apă caldă pentru a preveni formarea podurilor de gheață. În ziarul ”Scânteia” din 5 februarie, muncitorii și voluntarii erau lăudați pentru implicarea lor.

”Nu vom lăsa lopata din mână până nu vom deszăpezi drumul!” declara o tânără, reflectând determinarea locuitorilor de a învinge viscolul.

Bucureștiul a fost oprit timp de aproape o lună, dar spiritul de unitate al oamenilor a transformat această încercare într-un moment de solidaritate națională. Viscolul din 1954 rămâne un simbol al puterii de rezistență în fața adversităților, dar și o amintire a unei ierni care nu va fi uitată niciodată.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI