VIDEO: La numai 14 ani, un tânăr taragotist dintr-un sat din Apuseni uimeşte lumea cu interpretările sale. Un talent ce promite multe în folclorul românesc
Un tânăr dintr-un sat din Apuseni este considerat un adevărat maestru! Cântă la taragot de 2 ani, iar măiestria lui în mânuirea instrumentului a uimit pe toată lumea.
Andrei Ioan Haneş este din satul Valea Mică, Zlatna, judeţul Alba. Este considerat un mic maestru, la numai 14 ani. S-a apucat de cântat la 12 ani, iar talentul lui a fost remarcat imediat. Cei care l-au auzit cântând la taragot au rămas uimiţi. În faţa lor se producea o adevărată minune.
Elev în clasa a opta acum, tânărul care acum 2 ani practica fotbalul, a hotărât să renunţe şi să se apuce de muzică. “Tata a cumpărat mai demult 2 fluiere. Mergeam la fotbal şi într-o zi i-am spus tatălui meu: nu mai merg la fotbal, merg să cânt!”, povesteşte Andrei.
Aşa a început totul. Profesorul Gheorghe Bădău i-a testat urechea muzicală şi Andrei şi-a început ucenicia în muzică sub aripa domnului dirijor. În această perioadă a cântat cu Ansamblul folcloric ,,Arieşul,, din Câmpeni, alături de care a participat la numeroase spectacole. În 2016, taragotistul de doar 14 ani a participat la Târgul de pe Muntele Găina împreună cu Căluşarii de la Cib, care au obţinut locul doi în concurs, în mare parte datorită instrumentiştilor care i-au acompaniat.
Şi pentru că talentul trebuie perfecţionat, Andrei repetă foarte mult, minim 2 ore pe zi. “Repetă enorm de mult, a avut zile când a repetat şi 8 ore”, spune mama acestuia.
Să te pregăteşti ca instrumentist nu e uşor, iar suflătorii fac 2 ani de fluier şi abia apoi trec la instrument. Pe note a început să înveţe de la domnul Nițu Selagea pe care l-a considerat ca un bunic, iar dupa moartea acestuia, a început să înveţe în particular alături de Horia Tanislav, profesor de muzică la Zlatna. Mentorul său este Nică Porcar, un vestit taragotist de pe Valea Ampoiului.
La Congresul Spiritualităţii a urcat pe scenă şi a cântat alături de maestrul Dumitru Fărcaş, iar la îndemnul acestuia Andrei va urma cursurile Liceului de muzică de la Cluj din toamnă.
Când şi-au dat seama de înclinaţia pentru taragot a fiului lor, părinţii au înţeles că trebuie să îi cultive acest talent nativ şi să îl ajute să îşi îmbunătăţească abilităţile. “Cred că fiecare om în viaţă are o vocaţie. Nu ne-am aşteptat şi totul ne ia prin surprindere. Ne dăm silinţa să îl susţinem” spune Ionela Haneş, mama lui Andrei.
„Mă bucur că am fost înzestrat cu acest dar de la Dumnezeu. Muzica pentru mine este un mod de a mă relaxa, este o activitate pe care o fac tot timpul cu plăcere. Consider că este un mod prin care orice om își poare exprima stările sufletești. Totodată muzica este țelul meu în viață”, ne-a transmis Andrei.
Zâmbetul de fericire din momentul în care termină de cântat este răspunsul tuturor sacrificiilor pe care băiatul le face pentru a ajunge la un asemenea nivel interpretativ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
